in ,

Marea Britanie: Creșterea economiei a depășit așteptările în iulie

Marea Britanie: Creșterea economiei a depășit așteptările în iulie

Creșterea economiei britanice a depășit așteptările în iulie, cu un avans de 0,4%, extinzând performanța solidă din primul semestru al anului, în pofida șocului energetic provocat de conflictul din Orientul Mijlociu, a anunțat vineri Oficiul Național de Statistică (ONS), transmite Reuters.

Economiștii intervievați de Reuters se așteptau ca expansiunea PIB-ul Regatului Unit din iulie să fie la același nivel cu avansul de 0,4% din iunie, pe fondul atenuării majorării prețurilor energiei.

În ritm anual, economia britanică a crescut cu 1,6% în iulie, cel mai rapid ritm de creștere începând din februarie 2025 și peste previziunile analiștilor, de 1,2%.

În perioada mai – iulie 2026, PIB-ul Regatului Unit a înregistrat un avans de 0,4%, în timp ce analiștii estimau o încetinire, la 0,3%.

‘Creșterea solidă în sectorul serviciilor a fost doar parțial compensată de scăderea producției și a lucrărilor de construcții’. AI pare să îmbunătățească performanțele în dezvoltarea de programe informatice, a apreciat Liz McKeown, director în cadrul ONS.

În primul semestru din 2026, economia Marii Britanii a crescut cu 1%, cel mai rapid ritm de creștere din Grupul statelor puternic industrializate (G7).

‘Povestea creșterii economiei britanice devine mai dificil de ignorat’. Probabil vom revizui în sus previziunile privind avansul PIB-ului pe ansamblul acestui an cu 0,1 puncte procentuale, după cele mai recente date, a apreciat Sanjay Raja, economist la Deutsche Bank.

În iulie, Banca Angliei (BoE) estima o expansiune a PIB-ul Regatului Unit de 1,1% în 2026.

Marea Britanie, ca și alte economii europene, a fost mai puțin afectată de conflictul din Orientul Mijlociu decât anticipau analiștii. Dar majorarea prețurilor energiei a dus la creșterea costului datoriei guvernamentale, iar BoE se așteaptă ca inflația să crească anul acesta până la 3,2%.

Fondul Monetar Internațional estimează o creștere de 1,3% a economiei britanice în 2026, un nivel similar cu cel din 2025.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Bihor: ‘Povești din cartiere’, proiect al Bibliotecii județene pentru ‘o hartă vie’ a orașului

Bihor: ‘Povești din cartiere’, proiect al Bibliotecii județene pentru ‘o hartă vie’ a orașului

Inflația a coborât la 6,2%, dar nu pentru că au scăzut prețurile (analiză)

Inflația a coborât la 6,2%, dar nu pentru că au scăzut prețurile (analiză)