Dr. Bogdan Popescu, medic primar chirurgie generală la Euroclinic, parte din reţeaua de sănătate Regina Maria, a subliniat că, din păcate, tot mai puţini absolvenţi de Medicină aleg să facă rezidenţiatul în Chirurgie, pentru că durează 6 ani.
“Din păcate, acum, inclusiv la Rezidenţiat, nu se mai alege Chirurgia generală, pentru că implică şase ani de rezidenţat, mai mult decât alte specialităţi. Cred că doar Neurochirurgia are şapte ani de rezidenţiat, adică cu un an mai mult decât Chirurgia”, a declarat Bogdan Popescu, miercuri seară, la Medika TV.
Doctorul a precizat că această ramură, Chirurgia, presupune muncă asiduă şi înţelegere din partea familiei.
“Presupune o muncă continuă, asiduă, presupune un partener de viaţă care să te înţeleagă, care să te înţeleagă că pleci noaptea de acasă, că pleci weekend-urile, copiii, la fel, intră de cele mai multe ori în atribuţia partenerului care trebuie să aibă grijă de ei”, a spus Bogdan Popescu.
El a dat exemplul personal, soţiei sale fiindu-i greu cu doi copii acasă.
“Din punct de vedere personal, m-am căsătorit în timpul rezidenţiatului, au apărut primii mei doi copii în timpul rezidenţiatului şi acelea au fost nişte momente definitorii grele, pentru că veneam noaptea acasă, soţia era singură cu doi copii. Au fost momente dificile în timpul rezidenţatului şi din punctul ăsta de vedere”, a afirmat Popescu.



