in ,

Ministerul Culturii: Peste 47 milioane de euro pentru cultură prin Granturile Norvegiene

Ministerul Culturii: Peste 47 milioane de euro pentru cultură prin Granturile Norvegiene

Sectorul cultural din România va beneficia de peste 47 de milioane de euro prin noile Granturi SEE și Norvegiene 2021-2028, după semnarea memorandumurilor de înțelegere, a anunțat miercuri Ministerul Culturii.

‘Prin eforturile echipei Unității de Management a Proiectului (UMP), Programul dedicat culturii va beneficia de o alocare de 47,5 milioane de euro, marcând o creștere semnificativă față de bugetul de 34 milioane de euro alocat în exercițiul financiar anterior (2014 – 2021)’, transmite ministerul, într-un comunicat postat pe Facebook.

‘Este o victorie de etapă a unei echipe de profesioniști care a demonstrat că expertiza culturală merită o susținere financiară pe măsură. Trecem de la 34 la peste 47 de milioane de euro, un succes care ne onorează și ne responsabilizează’, a declarat Andras Istvan Demeter, ministrul Culturii, citat în comunicat.

Noua etapă de finanțare valorifică expertiza dobândită de Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului, care în perioada 2013-2025 a gestionat trei programe succesive finanțate prin Granturile SEE (puse la dispoziția României de Norvegia, Islanda și Liechtenstein).

‘Bilanțul acestor intervenții cuprinde peste 200 de proiecte culturale diverse, implementate la nivel național. Rezultatele includ restaurarea și revitalizarea unor monumente istorice, organizarea de expoziții muzeale, precum și susținerea de festivaluri de film, teatru și muzică, confirmând capacitatea administrativă de a gestiona finanțări complexe cu impact direct în sectorul cultural’, precizează sursa citată.

Potrivit ministerului, această suplimentare de buget, cu aproximativ 40%, reprezintă o recunoaștere a impactului major pe care proiectele culturale l-au avut în comunitate, într-un context european în care competiția pentru resurse este acerbă, securizarea acestui pachet financiar reprezentând ‘o garanție pentru continuitatea investițiilor pentru cultură și patrimoniu’.

În perioada următoare, Ministerul Culturii va parcurge etapele administrative necesare pentru definirea structurii programului și consultarea cu partenerii din statele donatoare.

‘Vom menține publicul și operatorii culturali la curent cu parcurgerea fiecărui prag procedural, astfel încât viitoarea lansare a programului de finanțare să asigure un acces optim și transparent la resurse’, a mai transmis ministerul.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Prințesa Kate începe miercuri în Italia prima sa vizită oficială în străinătate după o pauză de trei ani

Prințesa Kate începe miercuri în Italia prima sa vizită oficială în străinătate după o pauză de trei ani

Parlament/Comisiile reunite de apărare – aprobare prealabilă pentru MAI și SRI privind proiectele din SAFE

Parlament/Comisiile reunite de apărare – aprobare prealabilă pentru MAI și SRI privind proiectele din SAFE