in ,

Ministerul Finanțelor: Deficitul bugetar a scăzut la 3,82% din PIB în primele nouă luni

Ministerul Finanțelor: Deficitul bugetar a scăzut la 3,82% din PIB în primele nouă luni

Execuția bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 miliarde de lei, respectiv 3,82% din PIB față de deficitul de 102,47 miliarde lei, respectiv 5,35% din PIB aferent celor nouă luni ale anului 2025, înregistrând o diminuare semnificativă de 1,53 puncte procentuale, potrivit datelor transmise de Ministerul Finanțelor.

Instituția a prezentat vineri, în ședința de Guvern, o notă privind execuția bugetară în primele nouă luni ale anului 2026, situația fondurilor europene și a PNRR.

Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că reducerea deficitului bugetar cu 1,53 puncte procentuale în primele nouă luni ale anului, comparativ cu perioada similară din 2025, a fost însoțită de creșterea investițiilor publice cu peste 25 de miliarde de lei, până la aproape 108 miliarde de lei.

‘România nu mai poate măsura succesul investițiilor publice doar în miliarde de euro anunțate, contracte semnate sau jaloane bifate. Trebuie să măsurăm ce am construit efectiv cu acești bani, ce am schimbat în funcționarea statului și ce beneficii concrete au ajuns la cetățeni și în economie. În primele nouă luni ale anului am redus deficitul bugetar cu 1,53 puncte procentuale față de anul trecut și, în același timp, am crescut investițiile publice cu peste 25 de miliarde de lei, până la aproape 108 miliarde de lei. Este dovada că disciplina bugetară și dezvoltarea nu se exclud. Dimpotrivă, una fără cealaltă nu poate fi sustenabilă’, a precizat Nazare, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Acesta a subliniat că trebuie anunțat și ceea ce urmează, pentru că ‘nu putem continua să angajăm cheltuieli astăzi și să lăsăm nota de plată guvernelor și generațiilor de mâine’.

‘Nu putem confunda absorbția fondurilor europene cu dezvoltarea și nici îndeplinirea formală a unor jaloane cu reforma reală a statului. De aceea, vom evalua riguros, investiție cu investiție, ce s-a realizat, ce poate fi finalizat, ce obligații financiare au rămas și din ce surse pot fi acoperite. Banii europeni trebuie folosiți cu prioritate acolo unde putem obține rezultate concrete, nu pentru a alimenta noi promisiuni fără finanțare’, a mai spus el.

Ministrul interimar al Finanțelor a atras atenția că România trebuie continuată consolidarea fiscală în 2027, în condițiile în care ținta de deficit bugetar pentru acest an este de 6,2% din PIB.

‘Avem o țintă de deficit de 6,2% din PIB în acest an și obligația de a continua consolidarea în 2027. Bugetul anului viitor nu trebuie să fie un inventar al promisiunilor politice, ci un buget al responsabilității, al investițiilor prioritare și al rezultatelor. Aceasta este și miza reformei pe care o propun pentru programarea și finanțarea investițiilor publice: să punem ordine în angajamentele statului, să folosim inteligent fiecare sursă de finanțare și să alegem proiectele care produc cea mai mare valoare pentru economie și pentru cetățeni’, a afirmat Nazare.

În opinia sa, România nu are nevoie de mai multe proiecte începute și lăsate neterminate, ci de investiții finalizate, de reforme care funcționează și de ‘un stat care nu mai promite mai mult decât poate finanța’.

‘Consolidarea fiscală nu înseamnă să renunțăm la dezvoltare. Înseamnă să renunțăm la risipă, la improvizație și la practica de a transfera costul deciziilor de astăzi către viitor. Nu este suficient să cheltuim bani europeni. Trebuie să construim o Românie care să rămână mai puternică și după ce acești bani se termină’, a mai spus ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

Potrivit MF, în primele 9 luni ale anului 2026, veniturile totale au însumat 522,07 miliarde de lei în creștere cu 11,8% (an/an). Exprimate ca procent din PIB, veniturile au înregistrat o creștere cu 1,03 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului 2025, de la 24,4% din PIB la 25,4% din PIB.

Pe de altă parte, cheltuielile totale în sumă de 600,59 miliarde lei, au crescut în termeni nominali cu 5,5% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile în primele 9 luni ale anului 2026 au înregistrat o scădere cu 0,5 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului 2025, de la 29,7% din PIB la 29,2% din PIB.

În ceea ce privește PNRR, România a încasat până în prezent din PNRR 13,27 miliarde de euro, aproximativ două treimi din valoarea Planului: 8,95 miliarde euro granturi și 4,32 miliarde euro împrumuturi. Suma include și cei 301,2 milioane de euro încasați la 9 octombrie 2026 pentru țintele și jaloanele suspendate din cererea de plată nr. 3.

MF precizează că mai sunt de încasat 6,43 miliarde de euro, din care 2,08 miliarde de euro din cererea de plată nr. 5, aflată în evaluare la Comisia Europeană și 4,35 miliarde de euro din cererea de plată nr. 6, cererea finală, depusă la 30 septembrie 2026.

Decizia Comisiei Europene este așteptată până la 20 noiembrie 2026.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Bolojan, despre componența Guvernului Niculescu: Sunt rezervele umane pe care le are PSD; nu am alte așteptări

Bolojan, despre componența Guvernului Niculescu: Sunt rezervele umane pe care le are PSD; nu am alte așteptări

Vladimir Putin spune că Rusia creează o „zonă de securitate” nenegociabilă în Ucraina, de-a lungul frontierei

Vladimir Putin spune că Rusia creează o „zonă de securitate” nenegociabilă în Ucraina, de-a lungul frontierei