Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, aflată la Ankara, unde a avut loc Summitul Alianței Nord-Atlantice, a prezentat proiectul ‘România în Lumină’, subliniind importanța protejării copiilor în contextul dezvoltării tehnologiei și a educării lor într-un mediu în care lumea virtuală să sprijine învățarea și dezvoltarea.
‘Prima Doamnă a României, Mirabela Grădinaru, a participat la programul dedicat partenerilor șefilor de state și de guverne, organizat de Prima Doamnă a Republicii Turcia, Emine Erdogan, în marja Summitului NATO de la Ankara. Programul a inclus masa rotundă ‘Children, Technology and Security: Protecting the Next Generation’, unde doamna Mirabela Grădinaru a prezentat proiectul ‘România în Lumină’, derulat de Administrația Prezidențială, și a subliniat importanța protejării copiilor în contextul dezvoltării tehnologiei și a educării lor într-un mediu în care lumea virtuală să sprijine învățarea și dezvoltarea’, se precizează într-o postare pe pagina de Facebook a proiectului ‘România în Lumină’.
Conform sursei citate, Mirabela Grădinaru a arătat că tehnologia este un instrument valoros pentru educație și conectare, dar că, fără îndrumare și măsuri de protecție, poate deveni dăunătoare.
În intervenția sa, ea a evidențiat și rolul guvernelor, al companiilor de tehnologie și al părinților în protejarea copiilor în mediul digital, astfel încât aceștia să beneficieze în siguranță de avantajele noilor tehnologii, a precizat sursa citată.
Mirabela Grădinaru l-a însoțit pe președintele Nicușor Dan la Summitul NATO de la Ankara, fiind prezentă, alături de acesta, la recepția oficială oferită în onoarea liderilor prezenți la reuniune de către președintele Recep Tayyip Ergogan și soția acestuia, Emine Erdogan.


