in ,

Mircea Abrudean: PNL a încercat să discute cu parlamentarii, pentru că aşa este normal. Unii dintre ei şi-au asumat public că nu vor vota moţiunea / Nu cred că va fi nicio revoltă în PNL / Varianta PNL în opoziţie este foarte sănătoasă

Mircea Abrudean: PNL a încercat să discute cu parlamentarii, pentru că aşa este normal. Unii dintre ei şi-au asumat public că nu vor vota moţiunea / Nu cred că va fi nicio revoltă în PNL / Varianta PNL în opoziţie este foarte sănătoasă

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni că PNL a încercat să discute cu parlamentarii, pentru că aşa este normal şi unii dintre ei şi-au asumat public că nu vor vota moţiunea de cenzură de marţi. Despre scenariile post moţiune, Abrudean a arătat că nu crede că va fi nicio revoltă în PNL şi, din punctul său de vedere, varianta PNL în opoziţie este foarte sănătoasă.

“Vom vedea mâine, evident, PNL a încercat să discute cu parlamentarii, pentru că aşa este normal. Unii dintre ei şi-au asumat public că nu vor vota moţiunea, alţii vom vedea cum se vor manifesta, mâine. Nu există nicio garanţie, nici într-o direcţie şi nici în alta. Din punctul meu de vedere, Partidul Naţional Liberal, evident că nu va vota această moţiune”, a spus Mircea Abrudean, la Parlament.
El a precizat că “toţi cei care au semnat sau nu au semnat această moţiune mai au timp până mâine să reflecteze asupra rezultatului acestei moţiuni pentru România, asupra faptului că a crescut euro, că au crescut ratele, că toate merg în jos, iar bursa este pe roşu”.
“Influenţează extrem de negativ instabilitatea politică, ea se traduce în instabilitate economică, ăsta este rezultatul votului pentru această moţiune, aşa că eu mă bazez pe gândirea constructivă şi pentru România, a celor care vor vota”, a completat el.
Întrebat dacă se aşteaptă ca în Partidul Naţional Liberal să se declanşeze acea revoltă internă şi eventual liderii care îşi doresc o reconciliere cu PSD să pună presiune pentru debarcarea lui Ilie Bolojan, dacă moţiunea va trece, Mircea Abrudean a răspuns: “Nu cred că va fi nicio revoltă în PNL, pentru că, repet, Partidul Naţional Liberal a votat în două rânduri consecutive, în unanimitate, susţinerea pentru Ilie Bolojan şi decizia de a nu mai face cu PSD o coaliţie, dacă PSD declanşează această criză prin depunerea moţiunii şi votarea ei. Mi-e greu să cred că acei colegi care au votat până la urmă această decizie îşi vor schimba această decizie, fără argument”, a explicat Abrudean.
Potrivit lui Mircea Abrudean, preşedintele PNL are o credibilitate extrem de mare în acest moment.
“Vedem că au ieşit oameni în stradă pentru prima dată să susţină un premier, nu să-l dea jos, cred că e prima dată când se întâmplă asta. Asta spune multe, pentru că este un om onest, care a făcut ceea ce trebuie pentru România şi cred că acest lucru va conta şi contează foarte mult, inclusiv în plan intern în PNL”, a subliniat preşedintele Senatului.
Mircea Abrudean a anunţat că după votul pe moţiune, marţi, este convocată o şedinţă BPN la care se vor lua toate deciziile necesare.
Întrebat dacă el ar fi o propunere de premier din partea PNL, Abrudean a infirmat acest scenariu.
“PNL a stabilit clar că există doar o singură propunere de premier în persoana lui Ilie Bolojan. Susţinerea pentru el a fost cât se poate de fermă. Nu cred că PNL va avea o altă propunere de premier, câtă vreme decizia este clară de a nu mai face parte dintr-o guvernare alături de PSD. (..) Vom vedea care este decizia Biroului Politic Naţional, dar lucrurile cred că sunt clare şi au fost enunţate şi până acum, vor fi clarificate încă o dată în această şedinţă”, a spus el.
Întrebat despre varianta intrării PNL în Opoziţie, Mircea Abrudean a spus că, în opinia sa, este o variantă foarte plauzibilă şi foarte sănătoasă pentru Partidul Naţional Liberal.
“Din punctul meu de vedere, varianta Partidului Naţional Liberal în opoziţie este o variantă foarte sănătoasă”, a arătat Abrudean.
Preşedintele Senatului a menţionat că cei de la PSD vor trebui să găsească o soluţie cu alte partide, cu AUR în speţă, pentru că împreună cu AUR au semnat această moţiune şi o vor vota.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Nazare: O săptămână care marchează un moment de echilibru fragil pentru România, în contextul politic actual. Direcţia ultimelor 10 luni poate fi consolidată sau serios erodată într-un interval de doar 24–72 de ore/ Avertismentul ministrului Finanţelor

Nazare: O săptămână care marchează un moment de echilibru fragil pentru România, în contextul politic actual. Direcţia ultimelor 10 luni poate fi consolidată sau serios erodată într-un interval de doar 24–72 de ore/ Avertismentul ministrului Finanţelor

Cel puţin patru morţi şi 16 răniţi, trei în stare gravă, în estul Ucrainei, într-un atac cu rachetă în oraşul Merefa, în Harkov. Case, imobile rezidenţiale, magazine şi o staţie de alimentare cu carburant, avariate

Cel puţin patru morţi şi 16 răniţi, trei în stare gravă, în estul Ucrainei, într-un atac cu rachetă în oraşul Merefa, în Harkov. Case, imobile rezidenţiale, magazine şi o staţie de alimentare cu carburant, avariate