Fostul ministru al Educației Mircea Miclea a propus, miercuri, trei programe naționale prioritare pentru îmbunătățirea sistemului de învățământ, axate pe sprijinirea elevilor din comunitățile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învățare și dezvoltarea educației fizice și a sportului.
El a avertizat că un sistem de învățământ slab conduce, pe termen lung, la falimentarea statului.
Mircea Miclea a participat, la Palatul Parlamentului, la conferința organizată de AUR ‘Școala Românească! Ce păstrăm? Ce schimbăm? Ce construim?’, dedicată identificării soluțiilor pentru problemele cronice ale sistemului de învățământ.
Fostul ministru a susținut că, în condițiile unor resurse bugetare limitate, finanțarea trebuie direcționată către punctele critice ale sistemului, prin crearea unor programe naționale de educație, inspirate din modelul programelor naționale de sănătate.
‘Ideea de a aloca bani doar la Ministerul Educației într-un sac mare e ineficientă, pentru că se vor dilua resursele. Trebuie concentrate resursele. Identificăm aceste puncte critice și pentru fiecare din acest punct critic creăm un program național de intervenție’, a declarat Miclea.
Primul program propus vizează sprijinirea elevilor din zonele vulnerabile din punct de vedere educațional, în special din mediul rural, din orașele mici și din comunitățile dezavantajate. Printre măsurile avansate se numără condiționarea acordării ajutoarelor sociale de frecventarea școlii și introducerea unor vouchere educaționale care să acopere costurile internatului sau achiziției de cărți.
Al doilea program ar urma să fie dedicat învățării remediale, pentru recuperarea cunoștințelor pe care elevii nu le-au dobândit la timp. În acest scop, Miclea a propus introducerea tezelor unice la nivel național, începând din clasa a V-a, astfel încât dificultățile de învățare să poată fi identificate din timp, atât la nivelul elevilor, cât și al școlilor.
‘Aceste teze naționale ne permit să colectăm date de timpuriu și să facem o intervenție timpurie. Nu așteptăm să vină Evaluarea Națională ca să ne dăm seama cât de rău am ajuns’, a explicat Miclea.
Al treilea program ar trebui să vizeze educația fizică și sportul, domeniu în care investițiile sunt, în opinia sa, insuficiente. Miclea a estimat că finanțarea actuală se ridică la aproximativ 34 de lei pe copil anual și a subliniat că activitatea sportivă contribuie nu doar la menținerea sănătății, ci și la reducerea dependenței de ecrane și la formarea caracterului.
‘Măcar să ajungem la nivelul Ungariei, care dă de trei ori mai mulți bani pentru programele de educație fizică și sport’, a spus fostul ministru, potrivit unui comunicat de presă.
Miclea a pledat pentru creșterea cu 50% a bugetului educației, argumentând că România se situează printre ultimele țări europene în ceea ce privește ponderea cheltuielilor pentru acest domeniu în PIB. De asemenea, el a susținut că politicile educaționale trebuie construite pe termen lung și menținute indiferent de schimbările politice.
‘Parlamentul trebuie să cadă de acord asupra câtorva puncte pe care să le urmeze 10 ani, cel puțin două cicluri electorale (…) Facem din asta o condiție de a valida un nou guvern. În felul acesta veți putea forța guvernele să se țină coerent de câteva obiective majore, să nu le abandoneze’, a afirmat Miclea.
Printre celelalte măsuri propuse se numără regândirea Evaluării Naționale, revizuirea programelor școlare astfel încât 25% din timpul de predare să fie lăsat la dispoziția profesorilor și introducerea inteligenței artificiale în școli.
‘Dacă nu acordăm educației importanța pe care am spus-o, atunci ea nu va fi ameliorată și atunci statul intră în riscul de a fi falimentar. Va reproduce sărăcie, inechitate și dependență, atât la nivel individual cât și la nivel de stat, în loc să producă bogăție, echitate și libertate’, a transmis Mircea Miclea.


