Doi bărbați, de 19 și 34 de ani, au fost răniți și transportați la spital în urma unui accident între două autoturisme, produs pe DN 14, în localitatea Șeica Mare, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu.
Potrivit primelor cercetări, un tânăr de 22 de ani, din Șeica Mare, conducea un autoturism dinspre Sibiu spre Mediaș, iar pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum ar fi pătruns pe sensul opus de mers. Autoturismul ar fi intrat în coliziune cu o mașină condusă de un bărbat de 34 de ani, din Mediaș.
În urma impactului au fost răniți șoferul de 34 de ani și un tânăr de 19 ani, din Axente Sever, pasager în autoturismul condus de bărbatul de 22 de ani.
Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Sibiu a precizat că bărbatul de 34 de ani a suferit un traumatism lombar și toracic, iar cel de 19 ani, o contuzie lombară.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu, unul dintre răniți a rămas blocat în mașină, fiind necesară intervenția echipajului de descarcerare. În accident au fost implicate cinci persoane, iar celelalte trei au refuzat transportul la spital.
La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere ale Detașamentului Mediaș, dintre care una cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ cu medic.
IPJ Sibiu a anunțat că traficul rutier pe DN 14 a fost blocat total în zona accidentului.


