in ,

Miruță cere creșterea prezenței aliate în zona Mării Negre: Nu au ce căuta drone în spațiul aerian românesc

Miruță cere creșterea prezenței aliate în zona Mării Negre: Nu au ce căuta drone în spațiul aerian românesc

Ministrul Apărării, Radu Miruță, afirmă că este nevoie de o prezență aliată mai mare în zona Mării Negre, subliniind că nu au ce căuta drone în spațiul aerian național, iar România nu trebuie să se obișnuiască cu acest lucru, pentru că nu e o țară aflată în război, ci să riposteze diplomatic.

‘România trebuie să protesteze la nivel internațional pentru aceste lucruri pentru că MApN face tot ce poate și sunt situații în care aceste drone sunt doborâte cu ceea ce avem la dispoziție, însă România nu este o țară aflată în război. Nu au ce căuta drone în spațiul aerian românesc, fie că lovesc o navă, fie că nu lovesc nimic. Acest lucru nu trebuie să fie un lucru cu care sa ne obișnuim, ci trebuie sa fie unul la care să ripostăm diplomatic’, a declarat Miruță, miercuri seară, la Digi 24.

El a punctat că este nerealistă așteptarea ca toate obiectele zburătoare din Marea Neagră să fie interceptate.

‘Marea Neagră este de două ori cât suprafața României. Așteptarea ca tot ce zboară în orice punct în Marea Neagră să fie detectat și interceptat este o așteptare nerealistă. Ce trebuie să se întâmple din punctul meu de vedere este o prezență mai mare aliata în zona Mării Negre acolo unde aceste atacuri au loc cu o frecvență mai ridicată’, a adăugat ministrul.

Populația din nordul județului Tulcea a primit, miercuri seară, un nou mesaj RO-ALERT de posibilă incursiune de drone pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, fiind al patrulea din cursul acestei zile. În mesajul de alertă, autoritățile au îndemnat populația să-și păstreze calmul și să se protejeze în adăposturi civile sau în interiorul casei, departe de geamuri și de pereți exteriori.

Un grup de ținte aeriene au fost detectate de supravegherea radar a Ministerului Apărării Naționale (MApN), miercuri seara, în largul Mării Negre, iar două dintre acestea au pătruns în spațiul aerian național, fiind ridicate de la sol, de la Baza Aeriană 57 ‘Mihail Kogălniceanu’ două aeronave F-18 spaniole, aflate în serviciul de Poliție Aeriană.

Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare a intervenit, miercuri seara, pentru a ajuta o navă sub pavilion Insulele Comore, aflată în apropiere de Sulina, care a raportat un incendiu la bord.

Potrivit liderului Sindicatului Liber a Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, nava a fost ținta unor atacuri în rada Sulina.

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a precizat că se fac verificări pentru a se stabilit dacă nava a fost lovită de o dronă.

‘La ora 8:23 am fost informați prin comunicațiile radio ale acestei nave că a izbucnit un incendiu. A fost trimisă o navă înspre acolo pentru a o sprijini. În scurt timp au anunțat că incendiul a fost stins și că nu au nevoie de sprijin și că nici nu doresc să vină în port. Nava (trimisă în sprijin – n.r.) s-a întors pentru că nu mai există incendiu la bord și nu există nici oameni în pericol, nici nava în pericol. Nava era goală, era în așteptare în zona respectiva de mai multe zile. Dacă a fost lovită de dronă, dacă n-a fost lovită de dronă e o activitate care e în curs de desfășurare pentru a se verifica aceste lucruri. Nu a fost văzută pe radarele MApN o dronă venind înspre această navă. Dincolo de aceste lucruri, e un element de o gravitate semnificativă atâta timp cât în apele teritoriale românești apar astfel de incidente’, a declarat Miruță, miercuri seară, la Digi 24.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Darău: Nu a existat nicio ofertă mai mare pentru vânzarea companiei de la Șantierul Naval Mangalia

Darău: Nu a existat nicio ofertă mai mare pentru vânzarea companiei de la Șantierul Naval Mangalia

Elon Musk spune că nu el a fost cel care a impus restricţii asupra Starlink în Ucraina şi sugerează că Trump se află în spatele acestei decizii. Care este diferenţa dintre Starlink şi Starshield?

Elon Musk spune că nu el a fost cel care a impus restricţii asupra Starlink în Ucraina şi sugerează că Trump se află în spatele acestei decizii. Care este diferenţa dintre Starlink şi Starshield?