in ,

Mobilizare de forţe în judeţul Sibiu, pentru căutarea unui copil de 5 ani care a dispărut / Intervenţie cu un elicopter, drone şi echipamente cu termoviziune / A fost transmis mesaj RO-Alert

Mobilizare de forţe în judeţul Sibiu, pentru căutarea unui copil de 5 ani care a dispărut / Intervenţie cu un elicopter, drone şi echipamente cu termoviziune / A fost transmis mesaj RO-Alert

Un copil de 5 ani din judeţul Sibiu este căutat, luni seară, după ce a dispărut de lângă tatăl său. Poliţişti, jandarmi, pompieri şi voluntari s-au mobilizat pentru căutarea copilului. Se intervine cu un elicopter, cu drone şi cu echipamente cu termoviziune. A fost emis şi un mesaj RO-Alert.

”Poliţiştii sibieni caută un minor în vârstă de 5 ani care, în data de 11 mai, în timp ce se afla împreună cu tatăl său într-o zonă din extravilanul localităţii Sebeşu de Jos, cunoscută popular drept «Ruscă», a plecat într-o direcţie necunoscută fără a mai reveni. Persoanele care pot oferi informaţii ce pot conduce la depistarea minorului sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situaţii de urgenţă 112”, a transmis IPJ Sibiu

Tatăl copilului a fost cel care a sunat la numărul de urgenţă 112, în jurul orei 18.00.

Băiatul se numeşte Toma Alexandru Zerestea. Are aproximativ 1 metru, păr scurt şaten. La momentul dispariţiei purta pantaloni sport de culoare gri, bluză albastră şi adidaşi sport din pânză, de culoare albă.

Poliţiştii de ordine publică, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Sibiu, luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, echipe canine specializate din cadrul Serviciului Criminalistic, precum şi echipe din cadrul Centrului Chinologic Sibiu au pornit în căutarea băiatului.

În sprijinul acestora intervin cadre ale I.S.U. Sibiu, jandarmi din cadrul I.J.J. Sibiu, echipe Salvamont, un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie, precum şi voluntari.

”Căutările se desfăşoară atât la sol, cât şi din aer, fiind utilizate drone şi echipamente cu termoviziune pentru verificarea zonelor greu accesibile şi împădurite din apropierea localităţii Sebeşu de Jos”, a mai precizat IPJ Sibiu.

Autorităţile fac apel la cetăţeni ca, în cazul în care deţin informaţii care ar putea ajuta la găsirea copilului, să contacteze de urgenţă cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Emiratele Arabe Unite au lansat în secret atacuri asupra Iranului – WSJ

Emiratele Arabe Unite au lansat în secret atacuri asupra Iranului – WSJ

La Liga: Egal pentru Raţiu şi Rayo Vallecano, 1-1 cu Girona

La Liga: Egal pentru Raţiu şi Rayo Vallecano, 1-1 cu Girona