Circulația unor trenuri operate de CFR Călători va fi modificată, în perioada iunie – august 2026, ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Lugoj și Timișoara Est, solicitate și efectuate de Compania Națională de Căi Ferate ‘CFR’ SA.
Potrivit unui comunicat al operatorului național feroviar de călători, în perioada 2 iunie – 30 august 2026, trenul IR 78 București Nord – Budapesta va circula conform graficului în relația Timișoara Nord – Curtici – Lokoshaza – Budapesta și ca tren IR 12078 în relația București Nord – Craiova – Drobeta Turnu Severin – Lugoj – Buziaș – Timișoara Nord.
În aceeași perioadă, trenul IR 79 Budapesta – București Nord va circula conform graficului de circulație în relația Budapesta – Lokoshaza – Curtici – Timișoara Nord și ca tren IR 12079 în relația Timișoara Nord – Buziaș – Lugoj – Craiova – București Nord.
Totodată, trenul IR 16099 București Nord – Caransebeș – Arad va fi anulat în relația Caransebeș – Timișoara Nord – Arad și va circula conform graficului în relația București Nord – Caransebeș, iar între stațiile Caransebeș și Arad va fi asigurată transbordarea călătorilor cu mijloace auto.
Compania precizează că trenurile IR 1833 Iași – Timișoara Nord, IR 1537 Timișoara Nord – Oradea, IR 1831 Timișoara Nord – Iași și R 9002 Roșiori Nord – București Nord vor circula cu orar modificat pe anumite distanțe.
De asemenea, în perioada 2 iunie – 31 august 2026, trenul IR 72 București Nord – Budapesta va circula conform graficului de circulație în relația Timișoara Nord – Curtici – Lokoshaza – Budapesta și ca tren IR 12072 în relația București Nord – Craiova – Caransebeș, cu transbordare auto între Caransebeș și Timișoara Nord.
În același interval, trenul IR 73 Budapesta – București Nord va circula conform graficului în relația Budapesta – Lokoshaza – Curtici – Timișoara Nord și ca tren IR 12073 în relația Caransebeș – București Nord, transbordarea călătorilor între Timișoara Nord și Caransebeș urmând să fie asigurată cu mijloace auto.
Totodată, în perioada 12 iunie – 30 august 2026, trenul IR 1992 Timișoara Nord – Constanța va circula ca tren IR 12992 pe rută modificată prin Lugoj, Craiova și București Băneasa, iar în perioada 13 iunie – 30 august 2026 trenul IR 1990 Constanța – Timișoara Nord va circula ca tren IR 12990, pe traseu modificat prin Craiova și Lugoj.
Pasagerii care au bilete la trenurile afectate pot solicita, la cerere, restituirea contravalorii biletelor achiziționate și neutilizate, integral sau pentru distanța neefectuată din traseu, conform regulamentului de transport feroviar în vigoare.


