Uniunea Europeană nu a reușit joi să aprobe o amplă reformă a politicii sale privind migrația, care ar fi autorizat crearea de centre pentru migranți în afara teritoriului său, relatează AFP.
Statele membre și Parlamentul European au decis să amâne până la 1 iunie discuțiile privind un ultim punct de blocaj, respectiv data aplicării acestei legi. Cele două părți au ajuns totuși la un acord de principiu asupra textului.
Aceste ‘hub-uri pentru returnări’ au fost solicitate de mai multe țări europene precum Danemarca, Austria și Germania, care au început deja să caute locații pentru instalarea lor și au făcut planuri pentru momentul deschiderii, înainte chiar de a aștepta acest acord european.
Printre locurile avut în vedere pentru aceste centre sunt Rwanda, Uganda sau Uzbekistan.
Conceptul a fost propus de Comisia Europeană în urmă cu peste un an, alături de alte măsuri, toate menite să sporească semnificativ numărul expulzărilor de pe teritoriul european, notează AFP.


