in ,

Mureș: Harpă de peste 26.000 de euro, donată Colegiului Național de Artă de Asociația Cultura Viva Sighișoara

Mureș: Harpă de peste 26.000 de euro, donată Colegiului Național de Artă de Asociația Cultura Viva Sighișoara

Elevii și profesorii Colegiului Național de Artă din Târgu Mureș vor beneficia permanent de o harpă de concert, evaluată la peste 26.000 de euro, după ce instrumentul, aflat în custodia unității de învățământ încă din anul 2021, va intra oficial în patrimoniul școlii printr-un contract de donație oferit de Asociația Cultura Viva Sighișoara, cu sediul la Berna (Elveția).

Decizia a fost luată de conducerea asociației elvețiene după ce, în ultimii ani, la Târgu Mureș s-a format o clasă activă de harpă, cu elevi pasionați și rezultate vizibile.

”Harpa pe care am împrumutat-o Liceului Vocațional de Artă din Târgu Mureș (devenit între timp Colegiul Național de Artă n.r.) e un instrument foarte prețios. Era practic nou când l-am împrumutat și e un instrument de valoare. Am decis în cadrul Asociației Cultura Viva Sighișoara din Berna să o donăm. Au mai fost un oboi, un flaut, note, pupitre. Însă harpa este chiar un eveniment. O școală care primește o harpă în România devine exclusivistă, adică se pot face niște lucruri extraordinare, devine nu doar un centru educațional, ci și vocațional, fiindcă există altfel de posibilități”, a declarat joi, pentru AGERPRES, violonistul Alexandru Gavrilovici, președintele Asociației Cultura Viva Sighișoara din Berna.

Acesta a subliniat că hotărârea de a transforma împrumutul într-o donație a venit ca o recunoaștere a seriozității cu care instrumentul a fost valorificat.

”Noi aveam o înțelegere cu Liceul de Artă că harpa se poate folosi și trebuia să reînnoim în fiecare an această activitate, să se facă un raport, ca să știm cum e folosită. Și ne-am gândit să o donăm, văzând că lucrurile s-au mișcat și într-adevăr au apărut și elevi pasionați și profesori. Prin Asociația Cultura Viva continuăm să sprijinim cultura acolo unde se poate și unde se dorește, mai ales aici, la acest liceu”, a arătat Alexandru Gavrilovici.

Pentru conducerea Colegiului Național de Artă din Târgu Mureș, intrarea harpei în proprietatea școlii reprezintă o garanție pe termen lung pentru dezvoltarea ofertei educaționale și atragerea tinerelor talente.

”Până acum, harpa a fost în custodia Colegiului Național de Artă și, prin discuții și bunăvoința domnului Gavrilovici, care a intermediat toată acțiunea cu Asociația Cultura Viva din Elveția, vom beneficia de harpă și va fi a școlii. Urmează să semnăm contractul de donație”, a declarat directorul Colegiului Național de Artă din Târgu Mureș, Diana Sabina Grozav.

Directoarea instituției a explicat cât de dificilă era predarea acestui instrument în lipsa unei baze materiale proprii.

”Harpa este foarte importantă, pentru că, având un instrument sigur, vor fi și copii care vor dori să învețe să cânte. Neavând bază materială, e mai dificil să promovezi un astfel de instrument în oferta educațională. Din 2021 este la noi în custodie și rezultatele încep să apară. Am avut o perioadă când, din lipsa instrumentului, nu am avut elevi, dar acum încep să fie interesați de harpă și vom avea și rezultate”, a arătat Diana Sabina Grozav.

Instrumentul donat colegiului mureșean are o istorie aparte, fiind achiziționat în anul 2014 printr-o mobilizare exemplară în Elveția, inițiată de cunoscuta harpistă Marie Trottmann și de Alexandru Gavrilovici, fondatorul Academiei Sighișoara, un festival internațional și școală de vară inițiate în 1993.

Impresionată de talentul tinerilor muzicieni români, dar și de lipsa instrumentelor performante din școlile de muzică din România, Marie Trottmann a reușit, cu sprijinul a 60 de melomani elvețieni și al celebrului producător de harpe Camac, să achiziționeze instrumentul – alături de husă, corzi și cărucior de transport – la un preț preferențial.

Harpa a fost inaugurată oficial la ediția din 2014 a Academiei Sighișoara, chiar de către Marie Trottmann, alături de Cvartetul Leonor din Madrid.

De-a lungul celor aproape trei decenii de activitate în România, prin Academia Sighișoara, proiectele coordonate de Alexandru Gavrilovici cu sprijin elvețian au adus în județul Mureș o infrastructură muzicală impresionantă, care include și două piane de concert, două pianine, o fanfară completă și numeroase alte instrumente de suflat și accesorii.

Academia Sighișoara, un prestigios festival internațional de muzică de cameră și o academie de vară (cursuri de măiestrie), a fost fondată în anul 1993 de violonistul elvețian de origine română Alexandru Gavrilovici și de flautista elvețiană Heidi Indermühle.

Proiectul a funcționat timp de peste un sfert de secol ca o punte culturală între Elveția și România, aducând în cetatea medievală tineri muzicieni și mentori de calibru internațional.

Academia Sighișoara, a cărei ediția a 27-a a fost anulată în anul 2020 din cauza pandemiei, era inclusă până în acel moment pe locul 12 între cele mai interesante 20 de destinații muzicale din întreaga lume de către site-ul CMUSE, care oferă cele mai noi știri și videoclipuri din industria muzicală mondială.

Ulterior pandemiei, conceptul festivalului-școală a fost relocat în Elveția.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

VIDEO Nicușor Dan: Dialogul cu susținătorii AUR este necesar; etapa protestului trebuie depășită

VIDEO Nicușor Dan: Dialogul cu susținătorii AUR este necesar; etapa protestului trebuie depășită

Ciprian Ciucu a anunțat că va cere o întrevedere cu ministrul Energiei pe tema preluării ELCEN

Ciprian Ciucu a anunțat că va cere o întrevedere cu ministrul Energiei pe tema preluării ELCEN