Construcția unui buget credibil pentru 2027, care să fie respectat și în execuția bugetară de anul viitor, reprezintă o condiție esențială pentru continuarea consolidării fiscale a României și pentru îmbunătățirea perspectivei de rating a țării, consideră ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.
‘În primul rând, e vorba de construcția unui buget credibil pentru 2027, care este o condiție absolut esențială. De ce? Nu pentru rating-ul de vineri. Știu, cu toți așteptăm raportul S&P, pentru că există aceste date la care se publică rapoarte, dar deciziile agenției pot fi luate oricând, adhoc. Și oricum ne așteaptă decizii ale altor agenții în ianuarie și februarie. Deci nu avem altă variantă decât să construim un buget credibil pentru 2027, repet, nu pentru ei, pentru noi, ca să ne ținem de acest plan de țară de 10 ani’, a explicat, marți, Nazare, la lansarea volumului ‘Sustenabilitatea financiară – de la deficite la convergență nominală’.
El a subliniat că un buget credibil și respectarea acestuia în execuția anului viitor ar putea crea premisele pentru îmbunătățirea perspectivei de rating a României și pentru reducerea costurilor de finanțare.
‘Poate că ne-am săturat să fim tot timpul pe ultima treaptă de junk. Poate vrem să avem o perspectivă de la negativă la stabilă, de la stabil la pozitiv. Poate ne punem ca și obiectiv o creștere a rating-ului, doar menținerea lui și avem această șansă cu un buget credibil care să se și materializeze în execuția anului viitor, putem să avem o îmbunătățire a perspectivei, care de fapt ar fi primul semn important, care s-ar reflecta și în costurile de finanțare imediată’, a afirmat ministrul.
Potrivit acestuia, România nu își permite să încetinească ritmul consolidării fiscale, în condițiile în care deficitul trebuie redus în continuare.
‘Și pe o perspectivă de creștere economică în anul viitor, acest semnal ar fi extrem de important și ar declanșa o reversare a trendului în care am intrat de mult, că noi suntem în decelerare economică de niște ani de zile. Noi, practic, abia din 2027 putem să reversăm trendul și nu o putem face decât împreună’, a afirmat Alexandru Nazare.
El a adăugat că România are nevoie de susținerea întregii clase politice pentru a continua partea cea mai dificilă a consolidării fiscale, respectiv reducerea deficitului de la 6% la 3%.
‘Numai că astăzi venim dinspre 9% deficit spre 3, suntem undeva la mijlocul drumului. Și am auzit, nu o dată, de mai multe ori, opinii că am putea să facem o pauză. Ne mai oprim un pic, să zicem, ajungem la șase și mai stăm. Nu cred că ne permitem. În situația în care este România astăzi, nu ne putem permite să ne oprim. Podul în spate este rupt, nu există decât înainte’, a declarat Nazare.
Ministrul interimar al Finanțelor a apreciat că un semnal pozitiv privind perspectiva de rating și costurile de finanțare ar putea contribui, totodată, la inversarea tendinței de decelerare economică.

