Primăria Sectorului 1 și Federația Română de Baschet lansează Cupa Sectorului 1, parte din programul ‘Baschet fără limite’, în care timp de zece săptămâni elevii liceelor participante vor avea antrenamente regulate, meciuri săptămânale și mentorat oferit de foști baschetbaliști și actuali antrenori, a anunțat primarul George Cristian Tuță.
El a transmis, marți, printr-o postare pe Facebook, că acest proiect aduce împreună elevi care practică baschet de performanță și care iubesc sportul și vor să facă parte dintr-o echipă.
‘În jurul lor vrem să fie colegii, profesorii și părinții, astfel încât fiecare meci să devină un eveniment al întregului liceu. Dincolo de sport, copiii vor învăța despre disciplină, respect, fair-play și lucru în echipă, dar vor avea și sesiuni de educație financiară, de la economisire și buget personal până la plăți digitale și siguranță financiară. Competiția se desfășoară în perioada septembrie-noiembrie, iar turneele finale vor avea loc între 12 și 14 noiembrie. Îmi doresc să vedem sălile de sport pline și cât mai mulți elevi implicați, fie că intră pe teren, fie că își susțin colegii din tribună’, a adăugat primarul Tuță.

