in ,

Nazare: Presiunea pe dobânzile la care se împrumută statul român rămâne constantă

Nazare: Presiunea pe dobânzile la care se împrumută statul român rămâne constantă

Presiunea pe dobânzile la care se împrumută statul român rămâne constantă, chiar dacă a existat o ușoară ameliorare pe fondul mesajelor legate de atenuarea conflictului din Iran, a declarat luni ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.

‘A existat o ușoară ameliorare pe fondul mesajelor legate de războiul din Iran, pentru că am avut o creștere abruptă odată cu declanșarea războiului din Iran și semnalele că se atenuează conflictul sau că s-ar putea încheia, evident, ajută nu doar România, ajută toate țările din Europa de Est, pentru că aceste mesaje au avut un impact pozitiv pe toată zona Europei de Est, ceea ce nu înseamnă că presiunea pe dobânzi nu rămâne constantă. Spre exemplu, astăzi ne-am împrumutat la 6,87% pe 7 ani. A fost o licitație mai bună, dar, repet, este vorba de un context extern favorabil’, a precizat Nazare, la Digi 24.

Întrebat dacă au mai fost sesizate alte efecte negative din cauza crizei politice interne, ministrul a subliniat că așteptările agențiilor de rating față de Guvern erau de ‘calare a motoarelor pe problemele foarte importante’.

‘Sunt efecte negative în faptul că, în ultimele patru luni, așteptările agențiilor față de guvern erau de calarea motoarelor pe problemele foarte importante. Spre exemplu, pe absorbția fondurilor din PNRR până la final, în 31 august, pe demararea proiectelor legate de SAFE, confirmări legate că traiectoria fiscal-bugetară continuă și că mergem în direcția cea bună spre 6,2 (deficit bugetar de 6,2% din PIB n.r.) și bineînțeles că există îngrijorări datorită turbulențelor politice că aceste lucruri nu vor mai fi îndeplinite sau că există potențial să nu mai fie îndeplinite în măsura în care ar fi fost cu un guvern plin. Și aceste îngrijorări există. Noi încercăm pe cât posibil, în situația în care ne aflăm, că totuși e un guvern interimar, să mergem înainte cu proiectele, în măsura în care se poate și în limitele pe care le avem’, a explicat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.

Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, luni, 669,6 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 87 de luni, la un randament mediu de 6,86% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Scandal între mai multe persoane, în zona Pieţei 1 Decembrie 1918 din municipiul Ploieşti/ Un bărbat a fost rănit, dar a refuzat transportul la spital/ Poliţiştii fac verificări pentru a stabili ce s-a întâmplat şi a găsi persoanele implicate

Scandal între mai multe persoane, în zona Pieţei 1 Decembrie 1918 din municipiul Ploieşti/ Un bărbat a fost rănit, dar a refuzat transportul la spital/ Poliţiştii fac verificări pentru a stabili ce s-a întâmplat şi a găsi persoanele implicate

Prefectul Capitalei: Soluțiile în cazul lucrărilor Primăriei Sectorului 3 fără avizul Transgaz întârzie

Prefectul Capitalei: Soluțiile în cazul lucrărilor Primăriei Sectorului 3 fără avizul Transgaz întârzie