Prefectul Capitalei, Andrei Nistor, atrage atenția că soluțiile pentru remedierea lucrărilor realizate de Primăria Sectorului 3 fără avizul Transgaz, pe cele unsprezece străzi din zona Gurilor/Brățării, întârzie în continuare.
”În noiembrie 2025 atrăgeam atenția asupra situației celor 11 străzi din zona Gurilor/Brățării, unde Primăria Sectorului 3 a realizat lucrări fără avizul Transgaz, fără punerea în siguranță a conductelor magistrale și fără supravegherea obligatorie a lucrărilor. Am solicitat noi informații de la Primăria Sectorului 3 despre măsurile concrete luate pentru remedierea acestei situații și pentru protejarea locuitorilor din zonă”, a scris Andrei Nistor, luni, pe Facebook.
Potrivit prefectului, răspunsul primit arată că, la mai bine de șase luni de la sesizare, procedurile avansează lent. Certificatele de urbanism au fost emise abia la 31 octombrie 2025, avizele și acordurile au fost obținute, documentațiile tehnice sunt gata, iar cererile pentru autorizațiile de construire – depuse pe 23 martie – se află încă în analiză.
”Mai mult, autoritățile spun că lucrările efective de punere în siguranță vor începe doar după emiterea autorizațiilor, conform unui calendar care urmează să fie stabilit. În paralel, este încă ‘în curs de elaborare’ documentația pentru achiziția publică necesară protejării conductelor magistrale de gaze naturale. Cu alte cuvinte: problema există, este recunoscută oficial, însă soluțiile concrete în continuare întârzie să apară. Siguranța oamenilor nu poate funcționa pe termen nelimitat în regim de ‘documentație în curs’. Vom continua să cerem transparență, termene clare și asumare pentru remedierea unei situații care nu trebuia să existe niciodată”, a adăugat prefectul Capitalei.


