in ,

Neamț: Comasarea cu Bacăul, o soluție care nu poate fi acceptată fără o analiză serioasă, susține președintele CJ

Neamț: Comasarea cu Bacăul, o soluție care nu poate fi acceptată fără o analiză serioasă, susține președintele CJ

O posibilă comasare a județelor Neamț și Bacău trebuie făcută după o analiză serioasă și o consultare a comunităților, a declarat, joi, președintele Consiliului Județean și al filialei PSD Neamț, Daniel-Vasilică Harpa.

Reacția acestuia vine ca urmare a apariției unui draft de lucru privind reforma administrativ-teritorială, potrivit căruia cele două județe ar urma să fie comasate iar noua titulatură să fie de ”județul Bacău”.

Grupul de lucru privind reforma administrativ-teritorială este coordonat de europarlamentarul PSD Dragoș Benea, care este și președinte al filialei PSD Bacău.

Daniel-Vasilică Harpa susține că reorganizarea administrativ-teritorială a României este un subiect mult prea important pentru a fi tratat în grabă.

Totodată, el este de acord că administrația trebuie să devină mai eficientă, că trebuie reduse cheltuielile inutile și că este nevoie de servicii publice mai bune, dar spune că reforma în acest domeniu trebuie pregătită cu foarte mare atenție.

”În ceea ce privește scenariul potrivit căruia județul Neamț ar urma să fie comasat cu Bacăul, nu consider că aceasta este o soluție care poate fi acceptată fără o analiză serioasă și fără consultarea comunităților. Nu putem redesena harta administrativă a țării luând pur și simplu ca model organizarea Curților de Apel. Administrația unui județ presupune responsabilități cu totul diferite. Vorbim despre investiții, spitale, drumuri, servicii publice, despre dezvoltarea unor comunități care au propriile nevoi și priorități”, a declarat, pentru AGERPRES, președintele CJ Neamț, Daniel-Vasilică Harpa.

Liderul social-democrat crede că merită analizată inclusiv o organizare care să țină seama de regiunile istorice ale României, iar reper poate fi și modul de organizare a mitropoliilor.

”În Moldova, de exemplu, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului își are sediul la Roman, în județul Neamț. Este un exemplu care arată cât de importante sunt istoria și legăturile dintre comunități”, a subliniat Harpa.

În ceea ce privește județul Neamț, Daniel-Vasilică Harpa susține că acesta are identitatea sa, centre urbane importante, instituții, investiții majore în derulare și un potențial de dezvoltare care trebuie respectat.

”Nu putem decide viitorul acestui județ pornind de la o simplă împărțire pe hartă. Aștept să vedem studiile de impact, economiile reale pe care le-ar produce o asemenea reorganizare, modul în care vor fi reprezentate comunitățile și ce se întâmplă cu proiectele aflate în derulare. Sunt deschis unei reforme bine fundamentate și colaborării cu județele vecine, inclusiv cu Bacăul. Dar consider că orice schimbare de asemenea amploare trebuie discutată cu autoritățile locale și, mai ales, cu cetățenii”, a precizat, președintele CJ Neamț.

El a adăugat că o reorganizare trebuie să aducă beneficii reale oamenilor, iar acestea trebuie demonstrate înainte de a lua decizii care vor influența dezvoltarea județului pentru multe decenii.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Ciprian Ciucu declară că nu a primit din partea AUR o cerere de autorizație pentru protestul de sâmbătă

Ciprian Ciucu declară că nu a primit din partea AUR o cerere de autorizație pentru protestul de sâmbătă

Municipiul Botoșani va introduce, de anul viitor, o taxă de promovare turistică

Municipiul Botoșani va introduce, de anul viitor, o taxă de promovare turistică