in ,

Negrescu: România trebuie să-și fundamenteze o poziție de țară clară privind viitorul buget multianual al UE

Negrescu: România trebuie să-și fundamenteze o poziție de țară clară privind viitorul buget multianual al UE

Strasbourg – Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: România trebuie să-și fundamenteze o poziție clară, ca rezultat al unor consultări reale cu societatea civilă, partenerii sociali și autoritățile locale, astfel încât țara noastră să transmită un mesaj ferm privind viitorul buget multianual al Uniunii Europene, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, la Strasbourg, eurodeputatul Victor Negrescu (grupul S&D).

În prezent, suntem în faza de pregătire a negocierilor dintre Parlamentul European și Consiliu cu privire la viitorul cadru financiar multianual post-2027. PE are o poziție clară și, în acest sens, noi solicităm fonduri suplimentare pentru dezvoltare locală și agricultură, menținerea unui program dedicat pentru sănătate, precum și resurse adecvate pentru educație și locuire, a spus Negrescu, care este și vicepreședinte al Parlamentului European.

În opinia sa, România trebuie să se asigure că își păstrează cele 60 de miliarde de euro prevăzute în varianta propusă de Comisia Europeană pentru viitorul cadru financiar multianual post-2027 și să identifice proiecte majore, de anvergură europeană, care pot fi finanțate suplimentar din Fondul European de Competitivitate.

Un alt aspect asupra căruia România trebuie să insiste este, conform eurodeputatului social-democrat, egalizarea subvențiilor pentru fermieri, astfel încât fermierii români să beneficieze de subvenții similare cu cei din vestul Europei.

‘Marea majoritate a investițiilor publice din România s-au realizat cu bani europeni, iar România trebuie să continue să beneficieze de aceste resurse comune’, a insistat eurodeputatul român.

De asemenea, este necesar să fie identificate noi venituri pentru bugetul comun european în propunerea Comisiei Europene (de circa 2.000 de miliarde de euro), în condițiile în care, deocamdată, nu există venituri agreate de toate statele membre.

În acest context, în urmă cu câteva luni, Victor Negrescu a propus crearea unor resurse proprii europene provenite din taxarea platformelor online de pariuri și jocuri de noroc, prin aplicarea unei taxe deja existente la nivel național.

‘Mă refer, mai exact, la o suplimentare cu 1%. Putem aduce la bugetul comun european până la 28 de miliarde de euro în viitorul exercițiu multianual. Această propunere este condiționată de două aspecte: banii să meargă către educație, tineret, sănătate mintală, protejarea minorilor și acțiuni de prevenție și, de asemenea, de combaterea platformelor online ilegale’, a explicat Negrescu.

Aceste platforme reprezintă în prezent 71% din piața de jocuri de noroc online, ceea ce înseamnă pierderi semnificative pentru bugetele naționale și pentru bugetul UE, în absența unei abordări și a unor acțiuni comune la nivel european.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Expoziție de pălării dedicată unor figuri emblematice din istoria caselor regale europene, la ICR Londra

Expoziție de pălării dedicată unor figuri emblematice din istoria caselor regale europene, la ICR Londra

Vâlcea: Primul defibrilator cu aces public din județ a fost instalat la Biblioteca Județeană

Vâlcea: Primul defibrilator cu aces public din județ a fost instalat la Biblioteca Județeană