in ,

Vâlcea: Primul defibrilator cu aces public din județ a fost instalat la Biblioteca Județeană

Vâlcea: Primul defibrilator cu aces public din județ a fost instalat la Biblioteca Județeană

Primul defibrilator cu acces public din județul Vâlcea se găsește în incinta Bibliotecii Județene ‘Antim Ivireanul’ din Râmnicu Vâlcea, unde a fost instalat miercuri de Crucea Roșie pentru a fi folosit în caz de nevoie la nivelul orașului.

 

Acțiunea face parte dintr-un amplu program național dedicat creșterii siguranței și capacității de intervenție în situații de urgență, pe care Crucea Roșie Română l-a inițiat anul acesta, când sărbătorește 150 de ani de existență, în mai multe localități din țară, cu scopul principal de a salva vieți prin reducerea timpului de intervenție în cazurile de stop cardio-respirator, unde fiecare minut contează.

‘Pentru noi contează foarte mult că suntem printre județele care au primit un astfel de dispozitiv medical și considerăm că este important din moment ce o viață dacă salvează înseamnă foarte mult. Finanțatorul ne-a cuprins și pe noi în program, fiind printre primii înscriși și, iată astăzi, reușim să aducem, în anul aniversar al Crucii Roșii Române, un defibrilator, primul de acest fel din Vâlcea, destinat în principal salvării persoanelor care au nevoie de așa ceva în spațiul public. Am ales această locație, după mai multe încercări, pentru că aici se desfășoară activități multe, cu persoane de diferite vârste și am considerat că, fiind accesibil 24 de ore din 24, poate fi utilizat. Vom face demersuri ca un număr cât mai mare de persoane din municipiul nostru să afle de această locație și să afle de acest defibrilator’, a declarat directorul filialei Vâlcea a Crucii Roșii România, Ion Cherăscu.

Noul dispozitiv este unul semiautomat și poate fi utilizat de orice persoană cu cunoștințe minime de acordare a primului ajutor, însă foarte importantă este și instruirea în acordarea de prim ajutor a cât mai multor persoane și în special a tinerilor, a mai spus reprezentantul din Vâlcea al Crucii Roșii.

 

‘Se poate lua și de aici la o adică, pentru că el este destinat salvării de vieți, dar important este ca o persoană să facă manevrele de resuscitare din moment ce persoana accidentată rămâne în stop cardio-respirator. Aceste manevre nu le înlocuiește un defibrilator. În paralel, resuscitarea manuală trebuie să decurgă. Ne oprim din resuscitare manuală doar în momentul în care acest defibrilator semiautomat, care este setat în limba română, ne anunță să ne îndepărtăm de pacient. Din păcate, nu doar în Vâlcea, ci la nivel mondial se înregistrează, datorită captării atenției, stresului din telefon, o foarte mare indiferență față de semeni. Noi încercăm prin activități cu voluntari să sensibilizăm opinia publică, încercăm să-i determinăm pe oamenii să aibă încredere – deoarece mulți nu intervin și din frica de a face rău – că după un curs de prim ajutor pot să devină salvatori. Au fost cazuri în care persoane fără absolut nicio pregătire chiar au reușit să salveze o viață, dar dacă ai și un curs, lucrurile decurg și cu mai mare încredere și cu succes’, a explicat el.

Astfel, printre proiectele pe care Crucea Roșie Vâlcea le va demara în scurt timp se află și unul ce urmărește în principal să acorde sprijin unor persoane vulnerabile. Acesta se va derula în trei comune din județ, iar o componentă principală va fi și inițierea elevilor de gimnaziu în acordarea de prim ajutor.

‘Proiectul este în faza de organizare administrativă pe perioada lunii mai, iar din iunie o să demarăm acest proiect care se întinde, cu excepția lunii august, până la finalul anului. Este un proiect, care se va derula în trei localități – Mihăești, Prundeni și Vlădești. Avem ca target câte 15-20 de persoane înregistrate la nivelul compartimentelor de asistență socială cu imposibilitatea de a își efectua analize, imposibilitatea de a se deplasa cu o ambulanță într-un centru de prescriere medicație, evaluare medicală, iar noi ne ducem acasă la persoanele respective și le îngrijim, le administrăm medicamentele care le sunt prescrise, le ducem pachete alimentare cu alimente greu perisabile pe care ele sau aparținătorii să le poată prepara și să le utilizeze. În acest proiect mai avem însă încă o etapă prin care toți elevii claselor V-VIII din cele trei comune să participe și să învețe primul ajutor, să știe și ei să administreze șocuri cu un defibrilator pentru că o să vină la liceu în oraș și vor ști că la Biblioteca Județeană este un defibrilator’, a mai adăugat directorul filialei Vâlcea a Crucii Roșii.

 

În total, prin acest program lansat săptămâna trecută de Crucea Roșie vor fi montate 22 de defibrilatoare semiautomate externe în spații publice din 18 orașe din țară.

 

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Negrescu: România trebuie să-și fundamenteze o poziție de țară clară privind viitorul buget multianual al UE

Negrescu: România trebuie să-și fundamenteze o poziție de țară clară privind viitorul buget multianual al UE

Finlanda finalizează primul depozit permanent de deșeuri nucleare din lume

Finlanda finalizează primul depozit permanent de deșeuri nucleare din lume