Președintele Nicușor Dan va participa joi la cea de a noua reuniune a Comunității Politice Europene (CPE), găzduită de Irlanda, la Dublin.
Summitul, cu tema ‘Europa: Puternică, sigură, conectată’, va reuni lideri din întreaga Europă pentru discuții privind principalele provocări cu care se confruntă continentul, cu accent pe securitate, competitivitate și reziliență, a informat Administrația Prezidențială.
Conform sursei citate, în sesiunea plenară, președintele României va evidenția importanța unui răspuns european coordonat la provocările comune de securitate și competitivitate și va pleda pentru consolidarea conectivității strategice și a rezilienței democratice.
‘O atenție deosebită va fi acordată de președintele Nicușor Dan Flancului Estic, inclusiv Mării Negre, regiunile cele mai expuse amenințărilor de securitate. Totodată, va sublinia importanța cooperării în domeniile infrastructură de transport, energie și conectivitate, cu accent pe dezvoltarea legăturilor cu Ucraina și Republica Moldova’, a precizat sursa citată.
De asemenea, șeful statului va lua parte la masa rotundă dedicată securității și apărării Europei democratice, unde vor fi abordate sprijinul pentru Ucraina, reziliența democratică și combaterea amenințărilor hibride, inclusiv a ingerințelor străine și a manipulării informaționale.
Nicușor Dan va sublinia nevoia unei cooperări europene mai strânse pentru protejarea proceselor democratice și pentru menținerea sprijinului acordat Ucrainei în vederea încheierii unei păci juste și durabile.
Totodată, președintele României va participa la reuniunea Coaliției Europene împotriva Drogurilor (ECAD), în cadrul căreia va pleda pentru intensificarea cooperării în combaterea traficului de droguri, inclusiv prin securizarea porturilor și a rutelor de trafic, precum și pentru întărirea măsurilor de prevenție și de protecție a tinerilor și a grupurilor vulnerabile.
În marja Summitului, Nicușor Dan va lua parte la o nouă întrunire a Grupului de sprijin pentru Republica Moldova, ocazie cu care va reafirma susținerea fermă a României pentru parcursul european al Republicii Moldova, precum și pentru securitatea și reziliența acesteia.
Vineri, șeful statului român va participa la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda în calitate de țară care deține în prezent Președinția Consiliului UE.
Întâlnirea marchează prima discuție la nivel de lideri dedicată exclusiv inteligenței artificiale (AI).
Pe lângă discuțiile în plen, lucrările vor include schimburi de opinii cu Arthur Mensch, directorul general al Mistral AI, și cu laureatul Premiului Nobel prof. Geoffrey Hinton.
Președintele va puncta urgența ca Uniunea Europeană să își accelereze eforturile în cursa globală pentru dezvoltarea AI, evitând noi dependențe critice și orientându-se spre parteneriate cu SUA, Canada și Japonia, a informat Administrația Prezidențială.
Potrivit sursei citate, președintele va sublinia că este important pentru companiile europene și administrațiile publice să aibă acces la tehnologii, iar aplicațiile bazate pe AI să poată fi utilizate în industrie și în economie pe cuprinsul întregii Uniuni. Un astfel de demers va necesita mobilizarea capitalului public și privat, Fondul European de Competitivitate din viitorul buget european urmând a fi un instrument cheie în acest demers.
În același timp, Nicușor Dan va evidenția nevoia de a gestiona cu responsabilitate implicațiile generate de AI în societatea noastră și de a pregăti soluții optime pentru provocările suplimentare pe care le aduce AI, inclusiv în ceea ce privește piața muncii.
‘Actorii maligni folosesc inteligența artificială pentru a lansa atacuri cibernetice, țara noastră fiind printre statele membre afectate de aceste acțiuni. În condițiile în care aceste incidente sunt, în fapt, atacuri la adresa democrațiilor, președintele României va pleda pentru utilizarea la maximum a legislației europene și dezvoltarea cooperării cu partenerii internaționali pentru a asigura utilizarea în siguranță a AI la nivel global’, a transmis Administrația Prezidențială.


