in ,

Nicușor Dan sesizează CCR în legătură cu legea privind protejarea intereselor naționale în activitatea economică

Nicușor Dan sesizează CCR în legătură cu legea privind protejarea intereselor naționale în activitatea economică

Președintele Nicușor Dan a trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra legii privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, conform unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.

Legea, adoptată pe 8 iunie de Parlament, instituie o interdicție, până pe 31 decembrie 2027, privind înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, la instituții de credit, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de capital social deținută.

De asemenea, legea prevede suspendarea, până la 31 decembrie 2027, a oricăror operațiuni privind înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, precum și la alte societăți la care statul are calitatea de acționar.

Conform sesizării, legea a fost adoptată cu încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție, art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție interpretate prin prisma art. 20 din Constituție și art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție.

Se menționează că legea criticată reia, la articolele 1-3, arhitectura Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale, care a format obiectul controlului a priori finalizat prin Decizia CCR 589/2020. La momentul respectiv, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile legii sunt constituționale, în raport cu criticile formulate.

‘Considerentele acestei decizii nu se opun însă admiterii prezentei sesizări. (…) Legea nr. 173/2020 instituia o interdicție pură și simplă, fără nicio excepție, fără un regim diferențiat de înstrăinare pe piețe reglementate, fără sancțiunea expresă a nulității absolute și fără nicio intervenție asupra OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Or, criticile formulate prin prezenta sesizare de neconstituționalitate privesc tocmai elementele nou introduse’, se arată în sesizarea adresată CCR.

Potrivit documentului, cadrul legislativ de referință s-a modificat ‘substanțial’ după anul 2020. Astfel, OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice a fost reformată prin Legea nr. 187/2023, care a instituit Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice, dar și prin Legea nr. 158/2025.

Conform sesizării, legea criticată încalcă art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta sa referitoare la calitatea legii: claritate, precizie, previzibilitate și corelarea legislației.

‘În jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a reținut că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permițând persoanelor interesate să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act’, transmite Nicușor Dan.

Totodată, legea intră în coliziune directă cu Legea nr. 48/2025 privind aprobarea Politicii publice de proprietate privată a statului.

‘Legea criticată nu abrogă, nu derogă expres și nici nu stabilește vreo regulă de soluționare a acestui conflict normativ cu Legea nr. 48/2025, contrar art. 13 lit. a) din Legea nr. 24/2000, potrivit căruia actul normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de același nivel, cu care se află în conexiune’, se mai arată în sesizare.

De asemenea, se atrage atenția asupra încălcării art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție interpretate prin prisma art. 20 din Constituție și art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în absența oricărui mecanism compensatoriu pentru terții cocontractanți.

‘Art. 2 alin. (1) din legea criticată suspendă, până la 31 decembrie 2027, ‘orice operațiuni privind înstrăinarea acțiunilor deținute de stat (…) aflate în curs de realizare’, iar art. 3 alin. (3) sancționează cu nulitatea absolută actele juridice de înstrăinare încheiate cu încălcarea regimului instituit. Aceste dispoziții afectează direct poziția juridică a investitorilor privați angajați în procedurile suspendate: ofertanți declarați câștigători prin acte administrative, participanți care au constituit garanții sau au achitat avansuri, investitori care au parcurs procedurile de ofertă publică de vânzare autorizate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară’, argumentează președintele.

În continuare, este invocată restricția privind libera circulație a capitalurilor, prin raportare la art. 63 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Palatul Victoria, iluminat, miercuri, în culorile steagurilor României și SUA

Palatul Victoria, iluminat, miercuri, în culorile steagurilor României și SUA

Fotbal: Rapid a adus un preparator fizic de la Genoa

Fotbal: Rapid a adus un preparator fizic de la Genoa