Actorul american Noah Wyle, în vârstă de 55 de ani, a fost desemnat ‘cel mai sexy bărbat în viață’ în anul 2026, câștigând în premieră acest titlu insolit atribuit de revista People, relatează variety.com.
În interviul acordat revistei People cu ocazia decernării premiului, starul serialului TV ‘The Pitt’ a dezvăluit că nu i-a venit să creadă atunci când a aflat această veste. ‘Mi s-a părut o farsă – nici într-un milion de ani nu m-aș fi gândit că mi-ar putea fi acordat un astfel de premiu’, a declarat Noah Wyles.
‘Sper că asta va schimba totul. Sper că de acum înainte voi avea parte doar de vin, trandafiri, lapte și miere’, a mai spus el, glumind ‘Nu, nu sper asta, dar cu siguranță voi fi ținta multor glume din partea prietenilor și a familiei mele’, a adăugat el.
Noah Wyles a devenit cunoscut de publicul producțiilor de televiziune în 1994, când a interpretat rolul studentului la medicină și, apoi, al medicului John Carter în serialul ‘ER’, difuzat de postul NBC, în care a jucat alături de vedete precum George Clooney, Anthony Edwards, Sherry Stringfield și Julianna Margulies.
Deși nu a câștigat niciodată, el a primit trei nominalizări la Globul de Aur și cinci nominalizări la premiile Primetime Emmy pe durata difuzării acelui serial TV.
La 16 ani după difuzarea ultimului episod al serialului ‘ER’ în 2009, Noah Wyles a interpretat din nou un personaj care lucrează într-un spital – medicul mereu nemulțumit Michael ‘Robby’ Robinavitch din serialul ‘The Pitt’, produs și difuzat de HBO. Interpretarea sa în cele două sezoane ale acestui serial TV i-a adus Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-un serial dramatic, precum și două premii Primetime Emmy consecutive pentru cel mai bun actor într-un serial dramatic, în 2025 și în 2026. Sezonul 3 al acestui popular serial cu specific medical va avea premiera în ianuarie 2027.
Concursul pentru acordarea titlului de ‘Cel mai sexy bărbat în viață’, al cărui prim câștigător a fost Mel Gibson în 1984, a împlinit 41 de ani.
Noah Wyles îi succede astfel actorului britanic Jonathan Bailey, protagonistul serialului TV ‘Bridgerton’ și al musicalului ‘Wicked’, care a fost desemnat ‘cel mai sexy bărbat în viață’ de revista People pentru anul 2025, devenind atunci primul câștigător al acestui titlu care își asumă în mod public orientarea homosexuală.
Printre câștigătorii din anii trecuți se numără Patrick Dempsey, Chris Evans, Paul Rudd, Michael B. Jordan, John Legend și Idris Elba.


