Ediția din acest an a Nopții Muzeelor va arăta ca un festival al artelor și tehnologiei, la Arad, unde vizitatorii pot descoperi gratuit patrimoniul muzeal din cele mai de succes expoziții, dar vor avea ocazia și să treacă de la reconstituiri istorice cu lupte antice sau medievale, până la demonstrații de robotică.
Sâmbătă, Complexul Muzeal Arad le va oferi vizitatorilor și tururi ghidate, ateliere de artă sau spectacole în aer liber cu mari actori ai scenei românești.

Foto: (c) MARIAN BUGA / AGERPRES
Directorul adjunct al Complexului Muzeal, Bogdan Blaga, a declarat joi, pentru AGERPRES, că Noaptea Muzeelor va fi ”un festival al experiențelor culturale”, care se va desfășura în mai multe locuri din Arad.
”La ediția din acest an avem, în premieră, o alee a artiștilor, lângă Palatul Cultural, unde vizitatorii pot să vadă cum iau naștere creațiile acestora, fie că este vorba de pictori sau sculptori. Va exista o interacțiune cu publicul, se vor face pe loc portrete desenate ale vizitatorilor. În plus, vom avea un spectacol cu doi actori renumiți – Carmen Tănase și Marius Bodochi”, a declarat Bogdan Blaga.

Foto: (c) MARIAN BUGA / AGERPRES
Cele mai de succes expoziții ale Muzeului Județean vor putea fi vizitate gratuit. Vor fi expuse de la obiecte descoperite de arheologi, la piese de artă cu o valoare inestimabilă. Vizitatorii vor fi purtați prin toate epocile majore ale preistoriei și ale istoriei.
Tehnologia va fi folosită pentru o vizită în Cetatea Veche de la Sântana, din epoca bronzului, supranumită ”Troia Carpaților”. Odată intrați în camera imersivă a muzeului, în care sunt proiectate imagini cu recostituirea cetății, vizitatorii vor avea senzația că se află între zidurile fortificației vechi de aproximativ trei milenii.

Foto: (c) MARIAN BUGA / AGERPRES
În Camera Tezaurului vor putea fi văzute podoabe vechi, unele din aur cu o vechime de 6.000 de ani, descoperite în zona orașului Pecica, dar și alte artefacte găsite în județ.
”Trecerea de la istorie și artă la tehnologia de ultimă oră se va face cu ajutorul elevilor de la Colegiul Național ‘Moise Nicoară”’, care vor face demonstrații cu roboți’, a punctat directorul adjunct al Complexului Muzeal.

Foto: (c) MARIAN BUGA / AGERPRES
Pe parcursul zilei vor avea loc și reconstituiri istorice cu lupte inspirate din Antichitate sau Evul Mediu, vor exista tabere militare, parade și ateliere interactive.
În acest an, maratonul cultural va continua și duminică, la Muzeul Orașului Lipova. Programul special de aici va cuprinde expoziții și concerte de muzică creștină.


