Peste 165 de muzee, colecții și obiective de patrimoniu din mediul rural, printre acestea numărându-se și 13 muzee și obiective culturale din Republica Moldova, s-au înscris la cea de-a patra ediție a evenimentului Noaptea Muzeelor la Sate, care va avea loc pe 29 august.
Muzee și colecții muzeale sătești, case memoriale, conace și palate, gospodării tradiționale, situri arheologice, biserici, mori, fierării, spații de expunere a artei, ateliere de meșteșugari și alte locuri care păstrează memoria și patrimoniul satului își deschid, pentru o noapte, porțile pentru public, se arată într-un comunicat transmis, marți, AGERPRES.
Ediția din acest an continuă demersul început anul trecut pentru dezvoltarea unor Ecosisteme Muzeale Rurale Vii, decupaje geografice în care oamenii și obiectivele culturale sunt conectate folosind resursele disponibile și creativitatea pentru a dezvolta proiecte de valorificare a patrimoniului cultural rural și de educație culturală.
‘Anul trecut au fost dezvoltate primele cinci ecosisteme ale rețelei Nopții Muzeelor la Sate, în Țara Făgărașului, Țara Hațegului, Depresiunea Crasna, Valea Crișului Negru și zona Tulcea. În 2026, acestea intră într-o etapă de maturizare, iar rețeaua se extinde prin dezvoltarea unui al șaselea ecosistem, la Coronini, în județul Caraș-Severin. Astfel, modelul ajunge la 1+5 Ecosisteme Muzeale Rurale Vii’, se arată în comunicat.
Potrivit organizatorilor, conceptul pornește de la ideea că patrimoniul rural nu este doar ceva ce trebuie conservat, ci o resursă vie, capabilă să genereze creație și dezvoltare locală. Ecosistemele reunesc actori culturali, comunități locale, artiști, copii, profesioniști și vizitatori și creează contexte în care ideile și resursele pot circula.
‘În 2026, consolidarea celor cinci ecosisteme existente va însemna, printre altele, formare pentru proprietarii și administratorii de muzee și obiective de patrimoniu, resurse practice pentru conservarea și amenajarea colecțiilor și activități de educație muzeală pentru copii. În același timp, la Coronini este dezvoltat un nou punct muzeal în arealul Cetății Ladislau, în jurul căruia va fi construit noul ecosistem muzeal rural. Patrimoniul local va fi reinterpretat printr-o rezidență artistică rurală, iar creațiile realizate de artiști contemporani vor contribui la constituirea colecției noului punct muzeal’, se mai arată în comunicat.
Eveniment este organizat de Asociația Da’DeCe, în parteneriat cu Complexul Național Muzeal ASTRA Sibiu și cu Asociația Centrul Memorial Dr. Gheorghe Telea Bologa din Sibiu.
Agenția Națională de Presă AGERPRES este unul dintre partenerii media ai evenimentului.


