Unitatea 1 a Centralei Nuclearelectrice (CNE) de la Cernavodă va fi reconectată, joi, la Sistemul Energetic Național (SEN), a anunțat Societatea Națională (SN) Nuclearelectrica, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
‘Unitatea 1 CNE Cernavodă va fi reconectată la Sistemul Energetic Național în data de 12 noiembrie 2026, ulterior finalizării lucrărilor de remediere de către specialiștii CNE Cernavodă. Unitatea 1 va atinge puterea nominală în data de 13 noiembrie 2026’, se menționează în comunicat.
De asemenea, Unitatea 2 CNE Cernavodă a fost conectată la SEN, miercuri, 11 noiembrie 2026, și urmează să atingă puterea nominală pe data de 12 noiembrie.
‘Efectuarea lucrărilor de remediere și reconectarea Unității 1, precum și conectarea Unității 2 la Sistemul Energetic National s-au realizat în baza procedurilor aplicabile, în condiții de maximă securitate nucleară, fără impact asupra personalului și mediului înconjurător’, notează sursa citată.
Reprezentanții Nuclearelectrica precizează că, începând cu data de 13 noiembrie 2026, ambele unități ale CNE Cernavodă vor funcționa la putere nominala și vor reasigura astfel aproximativ 20% din necesarul de consum al României.
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național vineri după-amiaza, însă luni seara a fost iar deconectată, din cauza unei defecțiuni apărute în partea clasică a reactorului.
Ambele reactoare ale centralei au fost oprite controlat în această vară, pe fondul debitului scăzut al Dunării.


