Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, afirmă, referitor la declasificarea a mii de documente din arhivele ministerului de la începutul anilor 1990, că este ”momentul ca România să se poată uita direct la felul în care a fost acea perioadă de tranziţie, la lecţiile învăţate de acolo”.
”Este momentul ca România să se poată uita direct la felul în care a fost acea perioadă de tranziţie, la lecţiile învăţate de acolo. De altfel, supravieţuitorii Mineriadei ne-au scris, pe bună dreptate, că ei consideră că acesta este un drept şi abia aşteaptă momentul în care pot să se uite la documentele respective, la telegramele din perioada respectivă”, a afirmat Oana Ţoiu, luni seară, la Euronews România.
Săptămâna trecută, ministrul de Externe a anunţat declasificarea a peste 5.000 de dosare diplomatice din primii ani de tranziţie din arhivele MAE, fiind vorba despre alegerile din mai 1990, mineriadele, vizita Regelui Mihai, corespondenţa cu URSS.
Printre dosarele declasificate se numără: ”Reacţii în URSS faţă de Revoluţia din 22 decembrie 1989″; ”Reunificarea Germaniei (1990)”; ”Relaţii bilaterale în legătură cu ex-regele Mihai”; ”Tratat de colaborare, bună vecinătate şi amiciţie cu URSS”.
”Aceste documente nu mai au încadrarea de secret de stat de peste un deceniu. Au fost ţinute, totuşi, departe de public ca secrete de serviciu. Schimbăm asta an cu an şi vom continua procesul, inclusiv cu paşi viitori de digitalizare şi publicare. O democraţie matură nu se teme de propria istorie. O publică spre consultare cetăţenilor şi o studiază”, a explicat ministrul de Externe.
