Oleksandra Matviiciuk, directoarea organizației ucrainene Centrul pentru Libertăți Civile și laureată a Premiului Nobel pentru Pace în anul 2022, a declarat luni că nu are ‘prea multe’ așteptări de la încercările președintelui american Donald Trump de a negocia pacea cu Rusia, informează EFE.
Activista ucraineană a afirmat că orice pace negociată trebuie să fie ‘sustenabilă’ în timp, lucru despre care nu crede că se numără printre obiectivele liderului american. Ea a făcut aceste declarații în timpul unei conferințe de presă înainte de inaugurarea noii sesiuni a Cursurilor de Vară de la Universitatea Complutense din Madrid (UCM).
Totodată, după ce a mulțumit guvernului spaniol pentru ‘solidaritate și sprijin’, ea a făcut apel la alte state europene, deoarece Ucraina ‘așteaptă mai mult ajutor’.
‘Marina ucraineană împiedică Rusia să meargă mai departe’, a declarat ea, argumentând că, în opinia sa, ajutorul acordat țării sale în conflict aduce beneficii și statelor europene.
Potrivit lui Matviiciuk, deciziile luate de aceste țări ar trebui să vizeze asigurarea faptului că războiul ‘îl costă pe președintele rus Vladimir Putin mai mult decât pacea’.
Ulterior, în timpul ceremoniei de deschidere a cursurilor, activista ucraineană a afirmat că organizația sa a documentat crime de război, între care tortură, închiderea prizonierilor în spații întunecate sau chiar în cutii de lemn.
‘Poporul Ucrainei visează la pace’, a declarat activista ucraineană, insistând că, dacă conflictul se va încheia într-un scenariu în care țara sa va înceta să se mai apere, atunci va fi vorba despre o ‘ocupație’.


