in ,

Patru persoane, transportate la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat, pe drumul spre Poiana Braşov

Patru persoane, transportate la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat, pe drumul spre Poiana Braşov

Patru persoane au fost transportate la spital, vineri seară, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat, pe drumul dintre municipiul Braşov şi Poiana Braşov. Traficul rutier este restricţionat în zona accidentului.

Accidentul s-a produs pe DN1E, între municipiul Braşov şi staţiunea Poiana Braşov.

”În accident a fost implicat un singur autoturism, al cărui conducător ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, în împrejurări ce urmează a fi clarificate şi s-a răsturnat pe carosabil”, a transmis IPJ Braşov.

Acolo au fost mobilizate forţe şi mijloace din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, respectiv o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, precum şi patru echipaje SMURD, pentru acordarea primului ajutor calificat persoanelor implicate.

”În urma evaluării medicale, toate cele patru persoane implicate sunt conştiente şi vor fi transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate şi investigaţii suplimentare”, a precizat ISU Braşov.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili modul în care s-a produs accidentul şi a dispune măsurile legale corespunzătoare la finalizarea acestora.

În zonă, traficul rutier se desfăşoară cu restricţii, circulaţia urmând a fi reluată în scurt timp după eliberarea întregii părţi carosabile.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Cupa Mondială 2026: Christian Pulisic s-a accidentat şi nu va juca împotriva Australiei

Cupa Mondială 2026: Christian Pulisic s-a accidentat şi nu va juca împotriva Australiei

Ministerul Energiei: Valoarea plăților efectuate din PNRR a depășit 107 milioane euro, în 2026

Ministerul Energiei: Valoarea plăților efectuate din PNRR a depășit 107 milioane euro, în 2026