Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ”un consens parlamentar”, iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură.
”AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe orice fel de temă. Asta este o temă importantă, care trebuie să își urmeze parcursul legislativ normal în Parlament, pentru a asigura atât dezbaterea publică, cât și politică suficientă. Dacă PSD sau Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe acest subiect, normal că vom încerca să depunem moțiune de cenzură. Nu este normal ca o astfel de temă să fie expediată prin angajarea răspunderii și nici nu este urgentă. Dacă se va face această reformă administrativă, ea se va aplica, probabil, începând cu septembrie 2028, deci nu avem nevoie de o urgentare a acestei chestiuni acum”, a declarat Petrișor Peiu, într-o conferință de presă.
Potrivit liderului senatorilor AUR, reorganizarea administrativ-teritorială trebuie să se realizeze la nivel național, inclusiv în Capitală.
”Dacă vorbim de reorganizare administrativă, vorbim despre o reorganizare la nivel național. Ceea ce propun dânșii – 400 și ceva de localități, în total vreo 700.000 de locuitori, cât două sectoare din București. Adică în loc să ne uităm la București, unde avem șapte administrații și putem să facem una singură, noi ne uităm la 479 de localități. Cred că este nedrept și necinstit pentru acei oameni și favorizant pentru alții. Până la urmă, ar fi ca și cum am hotărât că se plătește impozit pe proprietate doar de către cei care au garsoniere și cei care au vile nu plătesc”, a adăugat Petrișor Peiu.
Senatorul a susținut că programul de guvernare al AUR include o propunere de reformă administrativ-teritorială care ‘va fi discutată împreună cu celelalte partide’.
”Este un subiect la care un partid – nu mai știu cât are PSD, 20 și ceva la sută – nu poate să decidă pentru întreaga națiune. Ãsta este un subiect care, în actuala fărâmițare politică, trebuie să aibă consens parlamentar”, a subliniat Peiu.
***
Pe 26 octombrie, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că îi va propune premierului ca Guvernul să își angajeze răspunderea pe reforma administrativ-teritorială și pe reorganizarea la nivel guvernamental.
Partidul Social Democrat propune șase criterii care să fie avute în vedere în cadrul reformei administrativ-teritoriale, pentru a stabili localitățile sustenabile din punct de vedere administrativ.
Europarlamentarul Dragoș Benea, nominalizat de PSD pentru a coordona un grup de lucru privind reforma administrativ-teritorială, a anunțat luni că, în urma discuțiilor exploratorii, au fost identificate șase criterii pentru a fundamenta o ”matrice a sustenabilității” administrative.
”Această matrice va presupune un algoritm de punctare (…), care va arăta ce UAT-uri sunt sustenabile administrativ și care trebuie să fie reorganizate și comasate”, a declarat acesta la sediul PSD.
Benea a precizat că modificările sunt importante în perspectiva cadrului financiar multianual 2028-2034 al UE, unde va exista o scădere a fondurilor de coeziune comparativ cu anii anteriori.
El a afirmat că în România există peste 450 de unități administrativ-teritoriale cu mai puțin de 1.500 de locuitori și alte 1.100 de localități cu până la 3.000 de locuitori. Totodată, 55% dintre orașe nu mai îndeplinesc pragul legal de 10.000 de locuitori, dar au o administrație locală ”bugetofagă”, de nivel ”orășenesc”.
Citeşte şi:
* Csoma Botond: Reforma administrației locale nu se poate face fără referendum și fără respectarea criteriului etnic
* Benea: Reforma administrativ-teritorială ar putea include comasarea unor orașe mici și reclasificarea lor în comune


