in ,

Percheziții la birourile de la Parlamentul European ale grupului Patrioți pentru Europa

Percheziții la birourile de la Parlamentul European ale grupului Patrioți pentru Europa

Miercuri au fost întreprinse percheziții la sediile din Bruxelles și Strasbourg ale Parlamentului European într-o anchetă a parchetului european (EPPO) vizând fostul grup parlamentar ‘Identitate și democrație’ (ID), a anunțat grupul Patrioți pentru Europa (PfE), transmit AFP și dpa.

Grupul ID a existat în perioada 2019-2024 și a inclus formațiunile Rassemblement National (RN) din Franța, Alternativa pentru Germania (AfD), Partidul Libertății din Austria (FPÖ) și Lega din Italia.

RN, FPÖ și Lega fac parte, în prezent, din PfE.

EPPO nu a precizat care grup a fost vizat, adăugând că, pentru moment, nu vor fi oferite detalii suplimentare, pentru a nu periclita procedurile aflate în desfășurare.

PfE a declarat că perchezițiile par a fi ‘legate de plângerea depusă împotriva grupului Identitate și Democrație (ID), dizolvat în 2024’.

Auditorii Parlamentului European au concluzionat că membri ai ID au utilizat în mod necorespunzător fonduri UE în valoare de cel puțin 4,3 milioane de euro în timpul legislaturii anterioare, între 2019 și 2024.

Conform raportului lor, fondurile au fost direcționate către companii apropiate grupului, precum și către asociații care sprijină campanii împotriva avortului.

Grupul s-a grăbit să ia distanță față de ID, o entitate ‘dizolvată’ cu care nu mai există nicio ‘continuitate juridică’.

EPPO, care suspectează o deturnare de fonduri, ordonase deja o serie de percheziții pe 30 iunie în mai multe țări din UE, printre care Franța, în cadrul acestei anchete.

Potrivit PfE, niciunul dintre aleși nu a fost vizat de perchezițiile efectuate în ‘birouri administrative’.

Conform unei surse apropiate anchetei, perchezițiile au vizat unul sau mai multe birouri folosite de Philip Claeys în calitate de secretar general al ID.

Claeys, fost eurodeputat belgian din partidul antiimigrație Vlaams Belang, este în prezent secretar general al grupului Patrioții, conform site-ului Parlamentului European.

Acest grup de extremă dreapta, al treilea din PE după numărul de deputați (85), are în componență europarlamentari ai RN, Vlaams Belang, PVV olandez sau Lega italiană, formațiuni care erau deja asociate în cadrul ID.

Solicitat de AFP, Jordan Bardella, copreședinte al Patrioților, nu a dorit să comenteze.

Printr-o purtătoare de cuvânt, Parlamentul European a afirmat doar că în prezent ‘cooperează cu autoritățile competente’, ‘ca de obicei’.

Parlamentul European se află în această săptămână în sesiune plenară la Strasbourg.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Luca Niculescu: România trebuie să treacă definitiv de la diplomația participării la diplomația proiectelor

Luca Niculescu: România trebuie să treacă definitiv de la diplomația participării la diplomația proiectelor

Spania denunță o ‘ingerință străină’ după criticile președintelui argentinian Milei la adresa premierului Sanchez

Spania denunță o ‘ingerință străină’ după criticile președintelui argentinian Milei la adresa premierului Sanchez