in ,

Pezeshkian către Putin: Regiunea Orientului Mijlociu își poate rezolva problemele fără implicarea SUA

Pezeshkian către Putin: Regiunea Orientului Mijlociu își poate rezolva problemele fără implicarea SUA

Președintele iranian Masoud Pezeshkian i-a spus marți omologului său rus, Vladimir Putin, că regiunea Orientului Mijlociu își poate rezolva singură problemele, fără implicarea Statelor Unite, pledând totodată pentru o cooperare mai strânsă cu Moscova, relatează AFP.

‘Consider că suntem capabili să ne rezolvăm problemele din regiune fără a depinde de Statele Unite’, a declarat Pezeshkian în timpul unei întrevederi cu Putin, în marja unui summit pe teme energetice desfășurat la Moscova.

‘Dacă există voință – și sunt convins că există – ne putem sprijini reciproc în toate sectoarele și ne putem dezvolta relațiile în domeniile științific, economic, industrial, cultural, al securității și militar’, a adăugat el.

La rândul său, Vladimir Putin a menționat că a purtat o discuție ‘între patru ochi’ cu Pezeshkian despre ‘situația din regiune, care, fără îndoială, nu poate decât să stârnească îngrijorare’. El a adăugat totuși că ‘speră’ ca situația să ‘evolueze într-o direcție pozitivă’.

Rusia și Iranul – două țări supuse unora din cele mai severe sancțiuni din lume – mențin legături politice strânse. Parteneriatul lor militar și economic s-a consolidat semnificativ după invazia rusă în Ucraina, din 2022.

La începutul lunii octombrie, Vladimir Putin l-a asigurat pe omologul său iranian că Rusia este pregătită să contribuie la eforturile de mediere dintre Iran și Statele Unite în legătură cu războiul din Orientul Mijlociu. Negocierile dintre Teheran și Washington sunt blocate, iar în ultimele zile Statele Unite și Israelul și-au intensificat amenințările cu lansarea de atacuri împotriva Republicii Islamce.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Ciclonul Arnab va atinge uscatul pe coastele estice ale Indiei

Ciclonul Arnab va atinge uscatul pe coastele estice ale Indiei

Tulcea/Autoritățile județene vor solicita resurse financiare de la Guvern pentru primăriile din zona de graniță cu Ucraina

Tulcea/Autoritățile județene vor solicita resurse financiare de la Guvern pentru primăriile din zona de graniță cu Ucraina