Ordinul prin care deciziile de închidere a unor sectoare de drum, cale ferată sau piste de aeroport așteaptă după pixul ministrului va fi anulat, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook.
‘Voi anula ordinul aberant prin care deciziile de închidere a unor sectoare de drum, cale ferată sau piste de aeroport așteaptă după pixul ministrului. Profesioniștii de la companii – selectați legal, de altfel, prin concursuri transparente – trebuie lăsați să își desfășoare activitatea pentru care sunt remunerați! Nu este normal ca închiderea de urgență a unor drumuri sau căi ferate – când este viscol, inundație sau alunecare de teren – să treneze zile întregi fiindcă trebuie făcute hârtii de documentare a situației (cerință a USR prin ordinul dat!). Companiile nu au nevoie de piedici și birocrație inutilă! Iar acest ordin dat de fostul ministru USR al Transporturilor, Radu Miruță, exact asta făcea. Birocrație suplimentară din considerente strict politice!’, a notat Popa.
Pe 8 octombrie, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, anunța că a semnat ordinul împotriva ‘închiderilor discreționare de autostrăzi, căi ferate și piste de aeroport’.
‘La începutul acestei luni, am semnat un ordin de ministru prin care reglementam bunul-simț la Ministerul Transporturilor. Puneam frână baronilor de la drumuri, căi ferate și aeroporturi, care ajunseseră să trateze infrastructura statului român ca pe propria moșie. Închideau când voiau, cum voiau și anunțau când îi tăia capul. (…) Închideri decise peste capul oamenilor, de pe o zi pe alta, cu planurile de călătorie date peste cap și mii de români puși în fața faptului împlinit. Iar Ministerul Transporturilor, proprietarul acestor infrastructuri, afla de la televizor, împreună cu cetățenii. (…) Am semnat ordinul prin care închiderile semnificative ale infrastructurii naționale nu mai puteau fi decise discreționar. Administratorii trebuiau să prezinte justificări, să analizeze alternative și să obțină acordul Ministerului Transporturilor. Dacă exista un pericol real pentru siguranță, infrastructura putea fi închisă imediat. Siguranța nu a fost niciodată pusă în discuție. Era o regulă elementară: infrastructura publică se administrează în interesul public, nu după toanele directorului’, a susținut Cosma, pe pagina sa de socializare.
Ministerul Transporturilor a publicat, marți, în consultare publică, proiectul de ordin al ministrului de resort pentru abrogarea Ordinului ministrului transporturilor și infrastructurii, interimar, nr. 960/2026 privind procedura de notificare prealabilă și de exprimare a acordului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de concedent, cu privire la suspendarea, întreruperea sau restrângerea semnificativă a exploatării bunurilor proprietate publică a statului concesionate, aferente infrastructurii de transport de interes național.
În descrierea care însoțește proiectul se arată că aplicarea ordinului semnat de fosta conducere a MTI poate atrage declanșarea unei proceduri de infringement în domeniul feroviar.
‘În domeniul feroviar, în urma unei analize suplimentare privind conformarea cu prevederile dreptului comunitar din domeniul transporturilor feroviare, în special în ceea ce privește Directiva 2012/34 privind instituirea spațiului feroviar unic european, transpusă în legislația națională prin Legea 202/2016, în ceea ce privește responsabilitățile și independența alocate administratorului infrastructuri feroviare, a rezultat o potențială încălcare a prevederilor dreptului european în ceea ce privește administrarea infrastructurii feroviare care ar putea conduce la declanșare unei proceduri de infringement. Așadar, în conformitate cu conceptele avute în vedere la publicarea Directivei 2012/34, legiuitorul european a exclus în mod explicit de la întregul proces orice organism administrativ sau politic al statului, inclusiv privind notificarea sau eventualitatea unui acord al respectivelor organisme ale statului, întregul proces fiind exclusiv profesional, la nivelul administratorilor de infrastructură, al operatorilor de transport feroviar, al operatorilor de infrastructuri de servicii și al altor actori la nivel profesional’, se arată în document.
De asemenea, în urma unei analize suplimentare privind impactul financiar al aplicării prevederilor OMTI 960/2026, există o posibilitate foarte mare de a se obține efecte contrare intenției inițiale de reglementare, întrucât constructorii se află în relații contractuale directe cu administratorul infrastructurii feroviare publice, iar executarea lucrărilor de construcții se face pe baza unui grafic de execuție asumat de aceștia din perioada de ofertare.
În aceste condiții se deschide posibilitatea solicitării de revendicări financiare din partea constructorilor aflați sub contract cu administratorul infrastructurii feroviare publice pentru a fi remunerați suplimentar pentru imposibilitatea executării lucrărilor de construcție pentru care aceștia au mobilizat resurse tehnice, tehnologice, umane și materiale.
În domeniul rutier, legislația privind regimul drumurilor (OG nr.43/1997) prevede că ‘administratorii drumurilor pot institui restricții temporare, parțiale sau totale de circulație, pentru executarea unor lucrări, conform normelor stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice și al ministrului afacerilor interne, cu informarea prealabilă, inclusiv asupra variantelor de rute alternative, a Ministerului Transporturilor, a poliției rutiere și a utilizatorilor’.
În domeniul aerian, documentul relevă că ‘având în vedere necesitatea asigurării unei delimitări clare a responsabilităților în gestionarea infrastructurii aeroportuare, se apreciază oportună eliminarea procedurii de aprobare prealabilă de către concedent a măsurilor de restricționare sau închidere temporară a infrastructurii, determinate de executarea lucrărilor de întreținere, reparații ori modernizare’.

