Publicul este așteptat pe 1 noiembrie la spectacolul ”Poveste de Halloween”, susținut de elevii grupurilor ”Fantezia” și ”Andante” ale Clubului Copiilor Sector 5, care va avea loc în Sala Scoarțelor a Palatului Brâncovenesc de la Mogoșoaia.
Evenimentul se desfășoară în intervalul orar 13:00 – 15:00 și va fi susținut de grupurile ”Fantezia” și ”Andante” ale Clubului Copiilor Sector 5, care vor aduce în fața publicului un program artistic dedicat uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tematice ale toamnei, se arată într-un comunicat transmis luni AGERPRES.
Prin implicarea, creativitatea și expresivitatea lor, tinerii participanți vor transforma scena într-un spațiu al imaginației, în care poveștile, personajele fantastice și atmosfera misterioasă a Halloween-ului se întâlnesc într-o experiență artistică destinată întregii familii, precizează organizatorii.
”Poveste de Halloween” se adresează copiilor și familiilor acestora, invitându-i să petreacă împreună o după-amiază de duminică într-o atmosferă plină de fantezie, emoție și surprize artistice.
”Vă așteptăm să descoperim împreună magia poveștilor și bucuria artei, într-o întâlnire dedicată celor mici și tuturor celor care păstrează vie plăcerea de a visa”, este mesajul organizatorilor.
Accesul publicului la eveniment este gratuit.


