Inspectorii Antifraudă fiscală din cadrul ANAF au identificat, în urma unor controale desfăşurate în domeniul imobiliar, un prejudiciu total de peste 13 milioane de lei adus bugetului de stat de către un dezvoltator imobiliar din municipiul Iaşi şi de către o persoană fizică. Aceasta din urmă deţine şi controlează firma verificată.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de ANAF, inspectorii Antifraudă au constatat că o firmă care a construit şi a vândut opt blocuri de apartamente a utilizat un mecanism repetitiv şi constant de înregistrări contabile nereale, în contradicţie cu situaţia de fapt, pentru a amâna nejustificat evidenţierea în contabilitate a veniturilor impozabile obţinute din vânzarea imobilelor. Scopul acestor practici a fost disimularea situaţiei reale şi evitarea achitării obligaţiilor fiscale aferente, inclusiv a impozitului pe profit.
Inspectorii au constatat că apartamentele fuseseră deja predate cumpărătorilor pe baza unor procese-verbale, iar aceştia utilizau efectiv imobilele şi achitau direct dezvoltatorului contravaloarea utilităţilor. În urma acestor fapte, a fost cauzat un prejudiciu în valoare totală de 10,80 milioane de lei la bugetul de stat.
Totodată, în cadrul unei acţiuni de control conexe privind veniturile persoanei fizice care deţine şi controlează societatea, inspectorii ANAF Antifraudă au constatat că aceasta a realizat venituri din vânzarea de terenuri şi apartamente în nume personal, fără a declara integral sumele obţinute. Ca urmare, a fost stabilit un prejudiciu suplimentar adus bugetului de stat, în valoare de 2,28 milioane de lei.
ANAF Antifraudă va dispune măsurile legale care se impun, inclusiv sesizarea organelor de urmărire penală, în condiţiile legii.



