Premierul polonez Donald Tusk l-a acuzat pe rivalul său politic, președintele Karol Nawrocki, de haosul care continuă să persiste la Curtea Constituțională, apreciind într-o postare pe X că o soluție este posibilă fără a modifica Constituția, relatează dpa.
Tusk a scris că ‘președintele recunoaște judecătorii aleși legal, întrucât așa prevede Constituție’. Aceasta ar trebui să le permită să-și înceapă activitatea în instanță, a susținut el, adăugând că până în prezent Nawrocki a ales totuși calea confruntării violente.
Lupta pentru putere de lungă durată între cele două tabere politice majore privind completarea Curții Constituționale a escaladat vineri, după ce un anunț pe site-ul tribunalului a menționat că actualul președinte, Bogdan Swieczkowski, și adjunctul său au fost suspendați din funcții pentru moment.
Anunțul preciza că judecătoarea Anna Korwin-Piotrowska va conduce instanța în calitate de interimar.
Partidul naționalist conservator Lege și Justiție (PiS), care a condus țara din 2015 până în 2023, a numit în instanță judecători apropiați politic de partid. De la schimbarea guvernului în 2023, coaliția de centru-stânga a lui Donald Tusk a încercat să ocupe posturile vacante de judecători constituționali.
Korwin-Piotrowska este unul dintre cei cinci judecători constituționali care au fost nominalizați de parlament, dar care nu-și pot începe activitatea din cauză că președintele conservator Nawrocki refuză să-i investească.
Cei cinci judecători au depus jurământul în parlament, dar Swieczkowski nu i-a lăsat să intre în clădire.
Tensiunile ar putea escalada din nou marți, când Korwin-Piotrowska a convocat o adunare generală a tuturor judecătorilor constituționali. Acest organism poate, printre altele, să aprobe urmărirea penală a judecătorilor constituționali și să decidă dacă un judecător trebuie pensionat pe motiv de incapacitate permanentă de a-și îndeplini atribuțiile, potrivit agenției de presă citate.


