in ,

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la finele lunii octombrie

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la finele lunii octombrie

Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României (BNR) au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la 31 octombrie 2026, de la 60,060 miliarde de euro la sfârșitul lunii septembrie, potrivit datelor publicate luni de banca centrală.

În cursul lunii octombrie au fost înregistrate intrări de 4,385 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor și alte operațiuni.

Totodată, ieșirile au totalizat 5,892 miliarde de euro, fiind generate de modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR, plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută, plăți din contul Comisiei Europene și alte operațiuni.

Nivelul rezervei de aur s-a menținut la 103,6 tone, iar valoarea acesteia s-a situat la 11,823 miliarde de euro, în condițiile evoluțiilor prețurilor internaționale.

Rezervele internaționale ale României (valute plus aur) au totalizat 70,376 miliarde de euro la 31 octombrie 2026, comparativ cu 72,340 miliarde de euro la 30 septembrie 2026.

Potrivit BNR, plățile scadente în luna noiembrie 2026 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanțelor, însumează aproximativ 1,482 miliarde de euro.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Premierul polonez îi cere președintelui să pună capăt haosului legat de Curtea Constituțională

Premierul polonez îi cere președintelui să pună capăt haosului legat de Curtea Constituțională

Nu va exista ‘nici securitate și nici stabilitate’ în regiune fără pământ pentru palestinieni (regele Iordaniei)

Nu va exista ‘nici securitate și nici stabilitate’ în regiune fără pământ pentru palestinieni (regele Iordaniei)