Preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România (AFEER), Laurenţiu Urluescu, va participa, joi, 18 iunie, la “Energy Road – Energie la tine acasă”, eveniment premium tradiţional al News.ro, aflat la a opta ediţie, la care va vorbi despre consumul şi producţia de energie electrică.
Alte subiecte abordate de Urluescu vor fi: Liberalizare vs. Reglementare piaţă – datorii către furnizori, prosumatorii şi influenţa asupra facturii, precum şi influenţa în factură a scăderii tarifelor de distribuţie a gazelor.
Reprezentanţi ai autorităţilor, şefi din companii energetice, reprezentanţi ai asociaţiilor patronale şi profesionale, analişti, avocaţi şi consultanţi vor participa la “Energy Road – Energie la tine acasă”.
Ceilalţi speakeri ai evenimentului confirmaţi până acum sunt CRISTIAN BUŞOI – Secretar de Stat, Ministerul Energiei, ISTVÁN-LORÁNT ANTAL – Preşedinte, Comisia pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale, Senatul României, VOLKER RAFFEL – CEO E.ON România; preşedinte al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), ALEXANDRU CHIRIŢĂ – CEO, Electrica, RADU CONSTANTIN – Chief Administrative Officer, Hidroelectrica, IRENE MIHAI – Policy Director, Romanian Photovoltaic Industry Association (RPIA), SEBASTIAN BURDUJA – Consilier onorific al primului-ministru, fost ministru al Energiei, CRISTINA PĂUN – Director Adjunct, Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), DANIEL APOSTOL – Director General, Federaţia Patronală a Energiei (FPE), CRISTI SECRIERU – Partener, AS& Partners, ADRIAN MORARU – Preşedinte CA, Allsys Energy.
Drumul energiei, de la deciziile autorităţilor şi strategiile companiilor, până la impactul asupra economiei şi consumatorilor, va fi analizat la evenimentul News.ro dedicat analizei pieţei energetice româneşti în contextul politicilor europene şi al crizelor globale recente.
Evenimentul urmăreşte “drumul energiei” cu obiectivul de a oferi o înţelegere mai clară a domeniului şi de a contura soluţii pentru viitor. Agenda va aborda teme majore precum criza combustibililor şi implicaţiile pentru România, securitatea şi independenţa energetică, extinderea capacităţilor de producţie şi stocare, transformarea mixului energetic, precum şi proiectele şi provocările companiilor din sector. Printre subiectele cheie se numără exploatarea gazelor din Marea Neagră, investiţiile în energie, listările la bursă ale companiilor de stat, interconectivitatea şi dezvoltarea energiei regenerabile.
Evenimentul este organizat de Agenţia de presă News.ro, cu sprijinul Team Innovation Media şi Agenţiei de PR şi comunicare Plurivox şi are ca parteneri Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), Auchan, Electrica, E.ON, Nuclearelectrica, Reţele Electrice, Salt, Tinmar, AS& Partners, Nova Power& Gas, Romgaz, Transgaz, Federaţia Patronală a Energiei şi Hidroelectrica.
Parteneri media: Prima News, Profit, Avocat.ro şi Klarmedia.



