Preşedintele Ecuadorului, Daniel Noboa, a declarat vineri zi de sărbătoare naţională după ce prima reprezentativă a ţării s-a calificat în 16-imile Cupei Mondiale, graţie unei victorii surprinzătoare cu 2-1 împotriva Germaniei.
„Mulţumesc jucătorilor şi antrenorului care, în ciuda criticilor, a insultelor şi a momentelor dificile prin care au trecut, au reuşit să-şi revină şi să ofere această bucurie imensă întregii ţări. Mâine, zi liberă!”, a declarat Noboa într-o postare pe X.
Ecuadorul avea nevoie de victorie în ultimul meci din Grupa E, disputat joi, după o înfrângere suferită în faţa Coastei de Fildeş şi un egal cu Curaçao.
Ecuadorul s-a calificat ca una dintre cele mai bune opt echipe clasate pe locul al treilea, ajungând în fazele eliminatorii ale Cupei Mondiale pentru a doua oară. Echipa a avansat în optimile de finală la turneul din 2006 din Germania.



