Președintele Nicușor Dan a semnat marți decretul privind trecerea direct în retragere a Marianei Radu Jinga – general de brigadă, cu o stea, în Ministerul Apărării Naționale.
”Președintele României, Nicușor Dan, a semnat marți decretul privind trecerea direct în retragere a doamnei general de brigadă – cu o stea Jinga Radu Mariana din Ministerul Apărării Naționale, la data de 30 iunie 2026”, se arată în decret.
Numele Marianei Radu Jinga apare în ancheta DNA din octombrie 2025 referitoare la fostul comandant al Spitalului Militar Central din București, generalul-maior Florentina Ioniță-Radu. Mai mulți militari sunt urmăriți penal de procurorii anticorupție în acest dosar legat de nereguli la plata drepturilor salariale către mai mulți angajați ai unității medicale implicați într-un proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile.
Printre persoanele acuzate de săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit se afla și generalul de brigadă (colonel la data comiterii faptei) Mariana Jinga, locțiitor al comandantului (director general adjunct) Spitalului Universitar de Urgență Militar Central ‘Dr. Carol Davila’.


