Prințul Harry, fiul cel mic al regelui Charles al III-lea, cu care acesta are o relație tensionată, și alte personalități britanice de prim rang au pierdut marți procesul intentat – pentru încălcarea vieții private – editorului tabloidului Daily Mail, care a fost acuzat de comportamente ilegale pe scară largă, informează Reuters și AFP.
Harry, care se afla în Regatul Unit în momentul în care Înalta Curte din Londra a pronunțat hotărârea judecătorească, a intentat mai multe procese împotriva tabloidelor britanice și a criticat îndelung presupusul abuz de putere comis de acestea.
Prințul britanic, în vârstă de 41 de ani, care a învinovățit mult timp presa pentru accidentul de automobil din 1997 de la Paris în urma căruia și-a pierdut viața mama sa, prințesa Diana, a considerat că intentarea unui proces împotriva editorului cotidianului Daily Mail era ‘datoria sa publică’.
În ianuarie, el și-a stăpânit cu greu lacrimile atunci când s-a aflat în boxa martorilor și a afirmat că tabloidul Daily Mail a transformat viața soției sale, Meghan, într-o ‘suferință absolută’.
El câștigase anterior un proces împotriva editorului altui tabloid, Daily Mirror, și a încheiat o înțelegere cu divizia britanică de presă a magnatului Rupert Murdoch, însă sentința de marți reprezintă o înfrângere importantă în luptele sale cu mass-media.
El și ceilalți reclamanți din acest proces, printre care s-au numărat și cântărețul Elton John și actrița Elizabeth Hurley, au susținut că zeci de articole despre ei, publicate de Associated Newspapers în Daily Mail și în Mail on Sunday, începând din anii 1990 și până în 2011, se bazau pe informații care au fost obținute în mod ilegal.
Potrivit AFP, prințul Harry și ceilalți reclamanți au susținut în timpul acestui proces, care a durat mai mult de două luni, că jurnaliștii de la Daily Mail și Mail on Sunday au interceptat – folosind în special detectivi privați – mesaje vocale, au ascultat conversații telefonice și au mințit, pentru a scrie mai mult de 50 de articole între 1993 și 2018.
Asociated Newspapers a dat însă asigurări că jurnaliștii săi au acționat în legalitate și că s-au bazat pe surse legitime atunci când au scris acele articole.
Compania Associated Newspapers, citată de Reuters, a afirmat, de asemenea, că acuzațiile reclamanților erau calomnii, iar plângerile formulate împotriva acestei companii au fost respinse în totalitate marți, printr-o decizie judecătorească pe care editorul de presă a numit-o ‘o victorie zdrobitoare pentru Daily Mail și pentru jurnaliștii săi’.
Judecătorul Matthew Nicklin a afirmat într-un rezumat al hotărârii sale că reclamanții trebuiau să demonstreze că informațiile publicate despre ei fuseseră obținute în mod ilegal, dar că simpla suspiciune nu este suficientă.
‘Instanța a respins argumentul reclamanților potrivit căruia, doar pentru că informațiile erau private și pentru că Associated Newspapers nu a putut explica în mod concret modul în care au fost obținute, atunci articolele în cauză ar fi trebuit să provină obligatoriu din surse ilegale’, se menționează în rezumatul sentinței.
‘Reclamanții nu au reușit să aducă dovezi în sprijinul acuzațiilor de colectare ilegală de informații, pe care ei le-au formulat’, a tranșat Înalta Curte din Londra.


