Guvernul intenționează să elimine impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) de la 1 ianuarie 2027, fără posibilitatea amânării acestei măsuri, potrivit Programului de guvernare 2026-2028 al premierului desemnat, Luca Niculescu.
‘IMCA se elimină de la 1 ianuarie 2027, cu impactul inclus în buget și fără nicio prorogare. IMCA penalizează cifra de afaceri în locul profitului real, descurajează investițiile și afectează competitivitatea companiilor, motiv pentru care eliminarea sa este esențială pentru un mediu fiscal echitabil și predictibil’, se arată în document.
Potrivit sursei citate, eliminarea impozitului este prevăzută prin OUG nr. 89/2025, iar Guvernul nu va promova niciun act normativ care să amâne, să suspende sau să modifice aplicarea acestei măsuri.
În ceea ce privește politica fiscală, documentul menționează păstrarea principiului cotei unice, creșterea veniturilor prin combaterea evaziunii fiscale și revizuirea facilităților și regimurilor preferențiale, fără introducerea unor poveri suplimentare pentru contribuabilii corecți.
De asemenea, programul prevede introducerea unui mecanism de impozitare la ieșire (exit tax), conform standardelor europene și internaționale, pentru câștigurile de valoare generate pe teritoriul României înainte de transferul activelor, al rezidenței fiscale sau al activității economice în alte jurisdicții.
În Programul de guvernare 2026-2028 se menționează și rambursarea rapidă a TVA pentru contribuabilii corecți, sistarea rambursărilor urmând să se facă numai în cazul unor suspiciuni documentate de fraudă.
Totodată, contribuabilii cu un istoric bun de conformare fiscală ar urma să beneficieze de rambursări accelerate, mai puține controale și eșalonări simplificate, prin introducerea unui sistem de scoring fiscal pozitiv.
În domeniul cheltuielilor publice, Guvernul își propune ca nicio cheltuială permanentă să nu fie aprobată fără o sursă permanentă de finanțare sau economii echivalente.
Potrivit documentului, cheltuielile nete ar urma să crească cu cel mult 4,6% în 2027, iar cheltuielile de personal să scadă gradual, ca pondere în PIB, de la 9,3% în 2024 la 7,9% în 2031.
‘Legea salarizării unitare se aplică respectând acest plafon. Spațiul fiscal va fi utilizat pentru corecții structurale ale inechităților din sistemul de salarizare, nu pentru majorări uniforme care le adâncesc’, se menționează în program.
În ceea ce privește pensiile, documentul prevede indexarea acestora începând cu 2027, în limitele stabilite prin strategia fiscal-bugetară, cu atenție specială pentru pensionarii cu venituri mici și persoanele vulnerabile.
În privința administrației fiscale, programul propune reunificarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și a Autorității Vamale Române într-o singură autoritate fiscală și de control, pe baza unei evaluări a funcționării separate a celor două instituții.
De asemenea, este prevăzută introducerea, până la 31 decembrie 2026, a unui sistem de remunerare de tip bonus-malus pentru conducerea ANAF și structurile operative, aplicabil din 2027. Bonusurile vor fi acordate doar în cazul depășirii planului de încasări, iar penalitățile vor fi stabilite în funcție de indicatorii de performanță.
Printre măsurile propuse se mai numără dotarea inspectorilor antifraudă și vamali cu camere video portabile, în termen de 18 luni, precum și consolidarea mecanismelor de analiză de risc pentru selectarea contribuabililor supuși controalelor.
Programul include și înlocuirea Registrului unic de control cu o platformă digitală integrată, eliminarea treptată a raportărilor fiscale redundante și dezvoltarea declarațiilor precompletate.
În ceea ce privește deficitul bugetar, Guvernul își propune să încheie anul 2026 cu un deficit de aproximativ 6% din PIB, calculat potrivit metodologiei europene ESA, și să reducă acest indicator la 5,2% din PIB în 2027, conform strategiei fiscal-bugetare aprobate în martie 2026.
Documentul precizează că ținta finală pentru anul viitor va fi stabilită pe baza prognozei de toamnă, fără depășirea plafonului de cheltuieli.
Conform programului, deficitul bugetar ar urma să coboare la 3,2% din PIB în 2029 și sub 3% în 2030, în timp ce datoria publică ar urma să se stabilizeze sub 64% din PIB și să intre pe o traiectorie descendentă în perioada 2030-2031.


