Guvernul își propune să concentreze fondurile europene din perioada 2028-2034 pe proiecte mari de investiții în transport, energie, sănătate, educație, digitalizare și infrastructură, evitând fragmentarea finanțărilor în proiecte mici, potrivit Programului de guvernare 2026-2028 al premierului desemnat, Luca Niculescu.
‘România intră în noul cadru financiar cu priorități definite pe sectoare: transport; energie; competitivitate economică; digitalizare; sănătate; educație; apă și canalizare; dezvoltare urbană și regenerare regională; apărare și infrastructură cu dublă utilizare. Pentru fiecare sector, reforma și investiția sunt programate împreună. Concentrăm resursele pe proiecte mari, integrate și cu impact. Evităm fragmentarea finanțărilor și apelurile mici, greu de administrat și cu efect redus’, se arată în program.
Potrivit sursei citate, Guvernul intenționează să stabilească, împreună cu ministerele de resort, un număr restrâns de reforme prioritare, care vor fi corelate cu investițiile finanțate din fonduri europene.
Aceste reforme vor ține cont de recomandările specifice de țară, de obiectivele privind aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și de nevoile administrației și economiei.
Fiecare reformă va avea o instituție responsabilă, un calendar de implementare și indicatori de rezultat, notează sursa citată.
Documentul precizează că reformele care vor condiționa accesul la fonduri europene trebuie să fie fezabile, astfel încât să nu afecteze viitoarele rambursări.
Totodată, programul prevede pregătirea din timp a proiectelor pentru perioada 2028-2034.
‘Construim din timp un portofoliu național și regional de proiecte mature, cu documentații tehnice, avize, analize cost-beneficiu și calendar realist. România trebuie să înceapă perioada 2028-2034 cu proiecte pregătite, nu cu întârzieri de programare’, se menționează în document.
Programul prevede și continuarea investițiilor strategice începute în perioada 2021-2027 sau prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în domeniile transporturilor, sănătății, alimentării cu apă și canalizării și energiei.
De asemenea, evaluarea utilizării fondurilor europene ar urma să țină cont nu doar de gradul de absorbție, ci și de rezultatele investițiilor, respectiv infrastructura finalizată, capitalul privat atras, locurile de muncă create, îmbunătățirea serviciilor publice și reducerea decalajelor regionale.
Citeşte şi:
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus lista cu miniştri la Parlament
Luca Niculescu, despre echipa de miniștri pe care o propune: Este o formulă mai puțin obișnuită în România
Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Program de guvernare/ Sănătate: Se regândește modul de efectuare a gărzilor și se introduc criterii de performanță pentru șefii de secție
Program de guvernare/ Educație – reforma curriculară va viza competențele-cheie, gândirea critică și meseriile viitorului
Program de guvernare/Pensiile vor fi indexate din 2027; noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată anul viitor
Program de guvernare/ Cultură: Strategia sectorială în domeniul culturii și finanțare predictibilă, multianuală și simplă – printre priorități
Program de guvernare/Interne: Reglementarea atribuțiilor poliției locale, reducerea violenței stradale și procesarea automată a abaterilor rutiere
Program de guvernare/ Se înființează Consiliul Consultativ al Românilor de Pretutindeni
Program de guvernare/Inspecția Muncii va fi reformată în 12 luni; controalele pentru combaterea muncii la negru vor fi coordonate cu ANAF
Program de guvernare/ Justiție: Colaborare ‘loială’ cu CSM, Înalta Curte și Parchete
Program de guvernare/Guvernul vrea să elimine impozitul minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie 2027
Program de guvernare/ Sport: Finanțare predictibilă pentru federații și cluburi; implementarea Portalului Sportului Românesc
Program de guvernare/MDLPA: Audit funcțional și o reorganizare a instituțiilor centrale, START reforma administrativă, Program de Dezvoltare Metropolitană
Program de guvernare/ Externe: Finalizarea aderării la OCDE și o negociere mai eficientă a intereselor României în UE
Program de guvernare/Infrastructură de irigaţii pe 2,8 milioane ha şi un mecanism permanent pentru gestionarea riscului de secetă din 2027
Program de guvernare/5.800 MW de capacități noi de producție a energiei până în 2027;circa 1.500 MW de stocare la finalul lui 2026
Program de guvernare/Trecere de la bugete anuale fragmentate la un program multianual de promovare a turismului
Program de guvernare/Executivul vrea să dea în exploatare aproape 185 kilometri de autostradă și drum expres până la sfârșit de an
Program de guvernare/ Apărare: Creșterea graduală a cheltuielilor la 5% din PIB și actualizarea Programului Armata României 2040


