Regulile privind cariera magistratului trebuie să fie previzibile, concursurile trebuie să fie transparente, repartizarea cauzelor trebuie să fie în mod efectiv aleatorie, iar intervențiile procurorilor ierarhic superiori în dosare trebuie să fie limitate, se arată în programul de guvernare depus la Parlament de premierul desemnat Siegfried Mureșan, la capitolul ”Justiție”.
Principalele prevederi din programul de guvernare în ceea ce privește Justiția sunt:
* Delegările și detașările vor fi strict limitate prin impunerea unor durate maxime cumulative, prin interzicerea delegărilor încrucișate, precum și prin obligativitatea organizării unui concurs pentru ocuparea funcțiilor de conducere după ocuparea acestora prin delegare pentru o perioadă de maximum șase luni.
Funcțiile de vicepreședinte vor fi ocupate prin concurs similar cu cel organizat pentru funcția de președinte.
Concursurile pentru funcții de conducere vor fi organizate obligatoriu de două ori pe an, pe baza unui calendar anunțat de Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii până la finalul lunii ianuarie.
Componența comisiilor de examen se va stabili aleatoriu dintre judecătorii și procurorii care îndeplinesc condițiile pentru a face parte dintre acestea, constituind atribuție de serviciu ce nu poate fi refuzată, iar plaja privind membrii din afara sistemului judiciar va fi lărgită.
* Completurile de judecată trebuie să fie stabile, iar repartizarea aleatorie a dosarelor să fie garantată.
Situațiile în care un membru al completului poate fi înlocuit se stabilesc limitativ prin lege, iar modificările se vor face numai pentru motive obiective, care vor fi expres menționate în dosar. Suplimentar, se impune un audit extern, independent și periodic al repartizării aleatorii, ce se va extinde asupra aplicației informatice, a regulilor de utilizare, a intervențiilor umane și a modificării parametrilor, concluziile acestuia fiind publicate.
* Consiliul Superior al Magistraturii va fi legitimat de întregul corp profesional.
Membrii aleși ai Consiliului vor fi desemnați prin vot la nivel național, în cadrul fiecărui corp profesional: judecătorii din toată țara, indiferent de instanță, vor alege membrii secției pentru judecători, iar procurorii de pe lângă toate parchetele vor alege membrii secției pentru procurori, cu reprezentarea echilibrată a instanțelor și parchetelor și cu proceduri clare de alegere și revocare.
De asemenea, membrii colegiilor de conducere ale instanțelor și parchetelor vor fi aleși de adunările generale și vor primi un rol întărit în deciziile de organizare internă. Toate hotărârile colegiului de conducere vor fi motivate, sub sancțiunea nulității, și publicate pe site-ul instanței.
* Cariera magistraților trebuie să fie bazată pe competență.
Promovarea nu se va mai realiza în niciun caz doar pe baza evaluării dosarului profesional, devenind obligatorii pentru toate nivelurile proba scrisă și probele pe criterii verificabile și contestabile. Va fi eliminată promovarea pe loc, în care magistratul continuă aceeași activitate, la aceeași instanță sau același parchet, dar primește un salariu mai mare.
* Inspecția Judiciară trebuie să fie reformată cu scopul asigurării imparțialității sale.
Inspectorul șef, adjunctul său și inspectorii judiciari vor fi selectați prin concursuri organizate de CSM, cu comisii independente, pe baza unor criterii publice, reguli de incompatibilitate și control judecătoresc. Repartizarea lucrărilor de inspecție și orice intervenție asupra lor vor fi verificabile și supuse unui audit extern, independent, periodic al repartizării aleatorii.
* Intervențiile procurorilor ierarhic superiori în dosare trebuie să fie limitate la cazuri expres prevăzute. Procurorul general și procurorii-șefi DNA și DIICOT nu trebuie să mai poată interveni în orice dosar penal, infirmând măsurile și soluțiile procurorului de caz pentru aspecte de oportunitate;
* Lupta împotriva violenței domestice trebuie să fie întărită prin implementarea unui instrument unic de evaluare a riscului, folosit de poliție, parchete și instanțe, prin monitorizarea electronică generalizată a agresorilor față de care a fost dispusă o interdicție de apropiere, precum și prin desemnarea unor procurori specializați;
* Reprezentanții autorităților competente trebuie să stabilească un acord cu sistemul judiciar pentru eșalonarea predictibilă a drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, compatibil cu capacitatea bugetară a României.
* În întregul sistem de justiție va fi implementat un singur dosar electronic integrat cu ECRIS V, cu migrarea datelor.
* Harta judiciară va fi reorganizată prin comasarea instanțelor foarte mici și prin stabilirea unei structuri unice de parchet activ pe lângă toate judecătoriile din județ. Se va realiza o specializare aprofundată a judecătorilor, în mod special în domenii cu o legislație complexă (achiziții publice, proprietate intelectuală, insolvență, infracțiuni informatice etc.).
* Registrul Comerțului trebuie să devină mai rapid, cu asigurarea securității cibernetice a MyPortal ONRC și a interconectării cu alte baze publice de date.
Autoritatea Națională pentru Cetățenie va trece în subordinea MAI, astfel încât să fie asigurată cooperare cu Inspectoratul pentru Imigrări și Evidența Populației.
* Va fi organizată o structură specializată în cadrul Ministerului Justiției cu competența de a monitoriza toate litigiile în care autoritățile administrației publice sunt parte și de a identifica tipurile recurente de cauze, astfel încât să fie reevaluate practicile administrative și să fie evitate viitoare litigii, prin redactarea de ghiduri și îndrumări pentru administrație, precum și prin formularea de propuneri legislative;
* Este necesară o luptă coordonată pentru a preveni închiderea dosarelor penale ca efect al prescripției.
Citiţi şi:
Program de guvernare/Rectificare bugetară în 30 de zile de la investirea Guvernului; bugetul pentru 2027 se publică până la 30 noiembrie
Program de guvernare/Sănătate: Banii urmează pacientul, finanțarea urmează performanța, decizia urmează nevoia reală de sănătate
Program de guvernare/Externe: Atragerea de investitori americani strategici și aderarea la OCDE până la finalul anului
Program de guvernare/Eliminarea pensionării anticipate, interzicerea cumulului pensiei cu salariul și reforma ajutoarelor sociale, printre măsurile propuse
Program de guvernare/ ANAF și Autoritatea Vamală vor fi reunificate într-un singur organ fiscal și de control
Program de guvernare/Cultură: Restaurarea patrimoniului cu bani europeni și debirocratizarea Ministerului Culturii, printre priorități


