Menținerea ratingului suveran la nivelul gradului investițional (investment grade) din partea principalelor agenții de rating (S&P, Moody’s și Fitch) este un obiectiv crucial, însă reobținerea perspectivei stabile de rating trebuie să fie principalul obiectiv într-un orizont de timp de maximum un an, se arată în programul de guvernare propus de prim-ministrul desemnat Adrian Veștea la capitolul Finanțe.
‘O perspectivă stabilă a ratingului va reprezenta o ancoră puternică din perspectiva reducerii costurilor de finanțare atât la nivel suveran cât și al altor emitenți de datorie, respectiv la nivelul autorităților publice locale sau corporațiilor. Acest obiectiv este strâns corelat cu continuarea ajustării fiscale conform Planului fiscal pe termen mediu agreat cu CE cât și cu o implementare eficientă a programelor PNRR și SAFE și o absorbție adecvată a fondurilor de coeziune. O planificare a procesului de adoptarea bugetului pentru anul 2027 mai devreme în acest an coroborată cu un buget credibil care să continue consolidarea fiscală în conformitate cu angajamentele asumate cu Comisia Europeană ar favoriza obținerea unei perspective stabile a ratingului’, se menționează în document.
Potrivit sursei citate, pe termen mediu, Ministerul Finanțelor va urmări în continuare îndeplinirea obiectivelor prevăzute în Strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale pentru perioada 2025-2027, respectiv: asigurarea necesarului de finanțare al administrației publice centrale pe fondul minimizării costurilor pe termen mediu și lung; limitarea riscurilor asociate portofoliului datoriei publice guvernamentale; dezvoltarea pieței interne a titlurilor de stat.
‘Politica Ministerului Finanțelor este de a crește în mod gradual finanțarea în moneda națională, în contextul reducerii deficitului, care să sprijine diminuarea expunerii la riscul valutar. Pe măsura materializării trendului dezinflaționist așteptat, coroborat cu consolidarea fiscală, curba randamentelor ar trebui sa se ajusteze semnificativ conducând la reducerea costurilor de finanțare’, se precizează în program.
În scopul diversificării bazei de investitori, se vor continua emisiunile de titluri de stat pentru populație în cadrul celor două programe dedicate: TEZAUR (titluri de stat emise prin unități ale Trezoreriei Statului, oficii poștale ale Companiei Naționale ‘Poșta Română’ S.A. cât și canalul electronic prin Ghișeul) și FIDELIS (titluri de stat emise prin intermediul sistemului bancar și brokeri).
Ministerul Finanțelor are în vedere continuarea emiterii de obligațiuni verzi în baza Cadrului suveran de obligațiuni verzi, ceea ce determină importanța continuării prioritizării cheltuielilor eligibile verzi, în condițiile în care în scurt timp urmează să fie publicat primul raport de impact al emisiunilor de euroobligațiuni verzi, realizate în anul 2024.
Din perspectiva optimizării costurilor de finanțare, se subliniază că este foarte importantă utilizarea surselor de finanțare rambursabilă foarte ieftine și disponibile pentru maturități ultra-lungi (40/45 de ani cu 10 ani perioadă de grație) în cadrul componentei de împrumut a Planului Național de Redresare și Reziliență pentru anul 2026, cât și a Programului SAFE pentru perioada 2026-2030 dar și a împrumuturilor contractate de la IFI-uri (BIRD, BEI etc.) și care pot fi disponibilizate pentru asigurarea finanțărilor de proiecte.
De asemenea, utilizarea plasamentelor private, în condiții de cost cel puțin la fel de avantajoase ca și emisiunile de euroobligațiuni creează premisele reducerii ofertei de emisiuni de euroobligațiuni și implicit a reducerii marjelor de risc de credit aferente acestora.
Pentru evitarea presiunilor sezoniere în asigurarea surselor de finanțare a deficitului bugetar și de refinanțare a datoriei publice guvernamentale, Ministerul Finanțelor are în vedere continuarea politicii de menținere a rezervei financiare (buffer) în valută la dispoziția Trezoreriei Statului, care să acopere până la 4 luni din necesarul brut de finanțare.
În ceea ce privește evoluția cheltuielilor cu dobânzile la datoria publică se estimează că ponderea acestora în PIB se va situa la cca 2,9% în PIB pentru fiecare din anii 2026 și 2027.
Citiţi şi:
*Program de guvernare/ Secții specializate pentru mediul de afaceri, digitalizarea instanțelor – priorități în Justiție
*Program de guvernare/Prioritizarea și finalizarea proiectelor din programele naționale, foaie de parcurs privind reforma administrativ-teritorială
*Program de guvernare/Premierul desemnat mizează pe dezvoltarea unei divizii de cargo aerian a Poștei Române
*Program de guvernare/ Sănătate: Acces echitabil la servicii; o nouă politică de preț a medicamentelor
*Program de guvernare/Crearea unei platforme unice pentru toate serviciile publice, obiectiv central în digitalizare
*Program de guvernare/ Consolidarea triadei strategice: parteneriatul cu SUA, NATO și UE – prioritate în politica externă
*Program de guvernare/Modernizarea sistemului de irigații, creșterea producției interne și reducerea importurilor de alimente, obiective în domeniul agriculturii
*Program de guvernare/ Creșterea graduală a cheltuielilor de apărare și consolidarea posturii de pilon de stabilitate la Marea Neagră
*Program de Guvernare/Deficitul bugetar cash trebuie redus la 127 miliarde lei; traiectoria vizează 110 miliarde lei
*Program de guvernare/ Creșterea capacității de analiză integrată a datelor operative pentru anticiparea amenințărilor (Afaceri Interne)
*Program de guvernare/Măsuri de creștere a accesului echitabil la cultură și educație prin cultură pentru toate categoriile sociale
*Program de guvernare/Absorbția a 100% din granturi și maximizarea tragerilor din împrumuturi – țintele pentru MIPE
*Program de guvernare/ Atingerea până în 2030 pentru Educație a țintei de 15% din bugetul general consolidat


