Biroul Permanent al Camerei Deputaților a aprobat în ședința de marți propunerea înaintată de Alianța pentru Unirea Românilor pentru eliminarea, până la finalul legislaturii parlamentare, a votului dat pe tablete.
Ca urmare a acestei decizii, modificarea se va aplica începând de săptămâna viitoare, a anunțat AUR.
‘După patru ani în care am solicitat constant eliminarea acestei proceduri de vot, este un lucru îmbucurător că s-a ajuns la o hotărâre corectă, iar parlamentarii vor fi prezenți fizic, așa cum e firesc, în plenul Camerei Deputaților. După patru ani în care am cerut în fiecare sesiune eliminarea tabletelor din modul de lucru al Parlamentului, astăzi am avut în sfârșit o victorie: parlamentarii trebuie să fie prezenți fizic la muncă, în Parlamentul României’, a declarat liderul deputaților AUR, Mihai Enache, potrivit unui comunicat de presă.


