in ,

Protest salarizare/Bistrița-Năsăud: Angajații de la Finanțe au întrerupt lucrul timp de două ore

Protest salarizare/Bistrița-Năsăud: Angajații de la Finanțe au întrerupt lucrul timp de două ore

Aproximativ 60 de angajați ai Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Bistrița-Năsăud au întrerupt lucrul joi dimineața și au ieșit să protesteze în fața instituției față de noua lege a salarizării.

Protestul este programat în intervalul orar 10:00-12:00, timp în care este asigurată activitatea în proporție de 30%.

Vicepreședintele Sindicatului Finanțe ‘SED LEX’ Bistrița-Năsăud, Gavril Pop, a declarat că noua lege a salarizării va duce la ‘scăderea drastică a veniturilor tuturor funcționarilor’ și va descuraja tinerii să aleagă o carieră în administrația publică.

‘Protestăm împotriva noii legi a salarizării, pentru că duce la scăderea drastică a veniturilor tuturor funcționarilor publici, nu numai a celor din Finanțe, dar pe noi ne privește partea noastră. În condițiile în care a fost tăiat tot ce putea fi tăiat, de anul trecut, și au scăzut cu minim 1.000 de lei veniturile nete ale noastre, prin noua lege se pare că vom fi jos de tot. (…) Cei tineri, care vor să vină nu numai în Finanțe, ci în administrația publică, nu au nicio șansă, sunt salariile foarte mici, am înțeles că undeva la 3.500 de lei o să ajungă un debutant’, a spus Pop.

 

Angajații AJFP Bistrița-Năsăud au organizat și miercuri un protest spontan.

Potrivit liderului sindical, colegii săi nu au dorit să adopte, la această dată, forma de protest prin care să nu se prezinte deloc la locul de muncă.

Proiectul legii salarizării nu are cum să mulțumească pe toată lumea, nu e un proiect de creștere salarială, ci de echitate, dar important este că niciun venit aflat în plată în sectorul public nu va scădea ca urmare a acestei legi, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene și ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Dragoș Pîslaru.

‘Primul mesaj foarte important legat de legea salarizării este legat de reacțiile, îngrijorările și criticile care au venit pe marginea proiectului de lege în ultima vreme. Unele dintre aceste reacții sunt absolut legitime, unele clar pornesc din neînțelegerea proiectului, unele sunt alimentate de frică, dintr-un calcul pe care și-l fac oamenii care sunt afectați, iar unele nu sunt decât manipulări cinice folosite în scop politic și de aceea aș vrea să clarific încă o dată despre ce vorbim. Aș vrea să încep cu cel mai important mesaj. Cumva este foarte important să-l mai spun o dată: niciun venit aflat în plată în sectorul public nu va scădea ca urmare a acestei legi. Este esențial. Niciun angajat din sectorul public nu va pleca acasă cu mai puțin bani ca urmare a acestei reforme’, a precizat Pîslaru.

Citeşte şi:

* Botoșani: Protest al funcționarilor din Casa Județeană de Pensii

* Protest Finanțe/Activitate întreruptă la AJFP Botoșani, angajații sunt nemulțumiți de proiectul legii salarizării

* Protest Finanțe/Arad: Toți cei 380 de angajați de la AJFP au rămas acasă, ca formă de protest

* Buzău: ‘Revoltă pentru demnitate’, un protest prin neprezentarea la locul de muncă al salariaților din Finanțe

* Tulcea: Angajații Casei Județene de Pensii protestează împotriva ‘inechităților salariale’

* Protest salarizare/Hunedoara: Birouri goale la AJFP, angajații au plecat acasă

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Protest salarizare/Hunedoara: Angajații CJP acuză lipsa de personal și volumul mare de muncă, dar și nivelul salariilor

Protest salarizare/Hunedoara: Angajații CJP acuză lipsa de personal și volumul mare de muncă, dar și nivelul salariilor

Disney înregistrează un deficit de 4,2 miliarde de dolari la parcurile din Paris

Disney înregistrează un deficit de 4,2 miliarde de dolari la parcurile din Paris