România este un contributor la securitatea transatlantică, a Flancului estic și a regiunii în care ne găsim, a declarat, marți, președintele Nicușor Dan în alocuțiunea susținută la Palatul Cotroceni pentru corpul diplomatic, cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomației Române (RADR).
Șeful statului a spus că diplomația română are trei obiective: consolidarea securității, comunitățile românești din afara granițelor și diplomația economică. ‘Pe unele am progresat mai mult, pe altele mai puțin. Anul acesta va fi mai bun’, a afirmat președintele.
În ceea ce privește securitatea, Nicușor Dan a precizat că România a încercat să își consolideze rolul în interiorul formatelor multilaterale.


