Grupul francez de înaltă tehnologie Thales a obținut comenzi în valoare de 6,7 miliarde de euro în al treilea trimestru al anului în curs, pe fondul procesului continuu de reînarmare din Europa și al participării sale la viitoarea constelație europeană de telecomunicații securizate, Iris2, informează joi AFP.
Cifra de afaceri a companiei s-a ridicat la 5,47 miliarde de euro în perioada iulie-septembrie, o creștere de 8,7% în termeni organici și la cursuri de schimb constante.
În intervalul iulie-septembrie, Thales a înregistrat unsprezece contracte, fiecare cu o valoare de peste 100 de milioane de euro, din totalul de 29 de astfel de comenzi de mare anvergură obținute de la începutul anului, a precizat Jeremie Papin, directorul financiar al Thales, în cadrul unei teleconferințe.
În primele nouă luni ale anului, volumul comenzilor primite a ajuns la 19,1 miliarde de euro, în creștere cu 15% față de anul precedent. Comenzile din sectorul apărării au crescut cu 14%, ajungând la 11,3 miliarde de euro, în timp ce comenzile din sectorul spațial au înregistrat un progres de 29%, până la 5 miliarde de euro.
Printre cele mai notabile contracte din al treilea trimestru se numără o comandă din partea agenției franceze pentru achiziții în domeniul apărării (DGA) pentru dezvoltarea următoarei generații de radar destinat aeronavelor de luptă Rafale, precum și o comandă pentru încă patru sisteme de apărare antiaeriană SAMP/T NG, anunțată de asemenea de DGA miercuri.
Alternative la sistemele americane
Sistemul SAMP/T NG, dezvoltat de un consorțiu european format din Thales și producătorul de rachete MBDA, este considerat principala alternativă europeană la sistemul american Patriot. În 2025, Danemarca a selectat acest sistem în detrimentul sistemului Patriot pentru a-și consolida capacitățile de apărare antiaeriană cu rază lungă de acțiune.
De asemenea, Thales a obținut un contract pentru pod-uri optronice Talios, concepute pentru a echipa aeronavele Rafale destinate exportului. Aceste sisteme permit desemnarea țintelor și executarea de lovituri de precizie.
O altă comandă vizează programul submarinelor cu propulsie nucleară purtătoare de rachete balistice din a treia generație, menit să reînnoiască componenta oceanică a forței de descurajare nucleară a Franței.
‘În al treilea trimestru al anului 2026, Thales a înregistrat, din nou, o creștere solidă atât în ce privește volumul comenzilor primite, cât și cifra de afaceri’, a notat directorul general al grupului, Patrice Caine, citat într-un comunicat privind rezultatele financiare.
Grupul și-a continuat eforturile de inovare prin lansarea ‘Hexaforce’, un software de comandă conceput pentru a agrega și analiza volume mari de date militare, sprijinind statele majore în planificarea și desfășurarea operațiunilor. Thales îl prezintă drept o alternativă europeană la soluțiile dezvoltate de firma americană Palantir.
O creștere ‘semnificativă’ în sectorul spațial
În sectorul spațial, Thales a semnat un acord cu Eutelsat în luna septembrie – în cadrul primului summit internațional privind spațiul, desfășurat la Paris – pentru furnizarea de echipamente de bord destinate sateliților din viitoarea constelație europeană Iris2.
‘Activitatea din domeniul spațial este deosebit de intensă în acest an. În ce privește volumul comenzilor și veniturile, înregistrăm cifre și o creștere semnificative. Beneficiem de o poziție solidă în rândul clienților instituționali’, a comentat directorul financiar al companiei într-un interviu acordat AFP.
Susținut de Uniunea Europeană, proiectul Iris2 presupune lansarea a circa 330 de sateliți, meniți să asigure comunicații securizate pentru statele membre, instituțiile europene și forțele armate.
Acest contract vine după câțiva ani de criză pentru divizia spațială a grupului Thales, care a fost puternic afectată de prăbușirea pieței sateliților de telecomunicații geostaționari și de ascensiunea constelațiilor de sateliți pe orbita joasă a Pământului (Low Earth Orbit, LEO).
Prin intermediul Iris2 Uniunea Europeană urmărește să își creeze propria rețea de comunicații securizate – o alternativă europeană la Starlink, constelația de pe orbita joasă a Pământului deținută de Elon Musk.
Pentru Thales, acest program oferă perspective de redresare într-un sector care traversează în prezent o transformare majoră.
‘Thales își confirmă toate obiectivele financiare pentru anul 2026, datorită poziționării sale unice pe piețele în care activează și a perspectivelor favorabile’, a subliniat Patrice Caine.
Thales vizează o creștere a veniturilor situată la limita superioară a intervalului prognozat de 6% – 7% pentru anul 2026 – sau chiar peste acest nivel – și anticipează o îmbunătățire a profitabilității, cu o marjă operațională cuprinsă între 12,6% și 12,8%.


