Curtea de Conturi a Uniunii Europene și-a exprimat regretul miercuri, într-un raport, față de ‘lipsa de transparență’ în utilizarea miliardelor de euro din fondul de redresare post-COVID, evidențiind în special Franța, relatează AFP.
În fața consecințelor economice și sociale ale pandemiei, Uniunea Europeană a lansat în 2020 un plan amplu de redresare ce includea 577 de miliarde de euro sub formă de subvenții și împrumuturi pentru statele membre.
Magistrații Curții de Conturi a UE au studiat utilizarea fondurilor în zece state – Austria, Bulgaria, Estonia, Franța, Germania, Letonia, Malta, Țările de Jos, România și Spania – până la beneficiarii finali, companii și cetățeni deopotrivă.
În toate țările auditate, ‘banii pot fi urmăriți’, a remarcat Curtea. În practică însă, colectarea informațiilor se dovedește uneori foarte dificilă.
Raportul critică în special ‘incapacitatea’ Franței de a furniza numele unei părți din beneficiarii acestui plan de redresare.
Autoritățile franceze au răspuns Curții că ‘era prea greu din punct de vedere administrativ să colecteze informații despre beneficiarii finali și sumele plătite’, afirmă raportul.
Curtea semnalează, de asemenea, lipsa de date sistematice privind cheltuielile reale efectuate în cadrul planului.
‘În mai multe țări, costul real al majorității măsurilor finalizate a fost în cele din urmă mai mic decât previziunile. Dacă această tendință se va confirma, suma totală a finanțării primite de anumite state membre ar putea să difere considerabil de cea a costurilor reale’, afirmă autoritatea cu sediul la Luxemburg.
Lacunele în materie de transparență și trasabilitate ‘vor trebui să fie eliminate în viitoarele bugete ale UE’, se solicită în raport.
Răspunzând acestui raport, Comisia Europeană (CE) a invocat flexibilitățile planului său de redresare în fața unei pandemii fără precedent.
‘Spre deosebire de mecanismele tradiționale de finanțare ale UE – care de obicei rambursează costurile suportate -, acest mecanism deblochează fonduri doar după ce statele membre au atins obiectivele convenite anterior’, potrivit CE.
Executivul european a dat asigurări că ‘această abordare s-a dovedit eficientă, garantând că fondurile UE sunt îndreptate către rezultate tangibile, permițând în același timp Comisiei să verifice în mod riguros implementarea înainte de decontare’.

